polonia

Polonia și țările baltice au anunțat că s-au pus de acord cu privire la restrângerea temporară a accesului pe teritoriul lor pentru cetățenii ruși care au vize europene. Anunțul a fost făcut de premierii celor 4 țări iar măsura se va aplica de pe 19 septembrie.

Prim-miniștrii Poloniei, Letoniei, Lituaniei și Estoniei s-au pus de acord cu privire la această măsură regională comună, care se referă la o serie de decizii naționale temporare pentru cetățenii ruși posesori de vize. Comunicatul dat publicității și citat de France Presse precizează că ”cei patru premieri sunt îngrijorați” în fața ”afluxului important și în creștere al resortisanților ruși în Uniunea Europeană”.

”Credem că aceasta devine o amenințare gravă pentru securitatea publică și pentru ansambul zonei Schengen”, se mai spune în comunicat. Cei patru șefi de guvern amintesc faptul că aceste măsuri care vor intra în vigoare pe 19 septembrie sunt temporare și nu vor fi aplicate pentru diferite categorii de persoane cum sunt dizidenții sau pentru cazurile umanitare, motive legate de familie precum și pentru titularii permiselor de rezidență în Uniunea Europeană. Măsurile anunțate vor restrânge însă accesul pentru rușii care călătoresc în scopuri turistice, culturale, sportive sau profesionale.

În textul comunicatului se mai spune ”continuăm afirmarea necesității de susținere a opozanților regimului lui Vladimir Putin și de a le oferi oportunități de a părăsi Rusia”. Dar ”este inacceptabil ca cetățenii unei țări agresoare să poată călători liberi în Uniunea Europeană când în același timp persoane din Ucraina sunt torturate și asasinate”. Cei patru premieri au mai anunțat că vor căuta um punct de vedere comun la nivelul Uniunii Europene în legătură cu acest subiect.

Reamintim că miniștrii afacerilor externe din blocul comunitar au stabilit săptămâna trecută la Praga suspendarea acordului care avea în vedere relaxarea condițiilor de acordare a vizelor pentru cetățenii ruși, ceea ce va face ca acest proces să fie unul mai lung și mai greoi

Polonia și cele trei țări baltice au amintit la ultima reuniunea că preconizează interzicerea călătoriilor pentru resortisanții ruși chiar dacă Uniunea Europeană nu va face acest lucru.

 

 

Sursă foto – dw.com