Alianța „O Voce pentru Educație” cuprinde 30 de organizații non-guvernamentale și companii din sectorul educațional, 20 de camere de comerț și grupuri de business reprezentate de Coaliția Pentru Dezvoltarea României.

Alianța s-a format în contextul redactării unui nou proiect de lege a educației (2022), iar obiectivul alianței este de a contribui la reformarea reală a sistemului de învățământ, scrie în comunicatul de presă transmis de noua Alianță.

Evaluarea elevilor in invatamantul preuniversitar s-ar putea schimba radical, odata cu instituirea noilor legi ale Educatiei. Un manifest lansat de Alianta „O voce pentru Educatie” mentioneaza o serie de masuri de necesare pentru noua legislatie in Educatie, la propunerea societatii civile si mediului privat.

Una dintre masuri se refera la trecerea la evaluari standardizate, digitalizate si cu accent pe masurarea progresului.

Potrivit Manifestului, care a fost trimis Ministerului Educatiei si Administratiei Prezidentiale, evaluarea elevilor trebuie sa redevina relevanta, atat pentru ei, cat si pentru sistem.

Pentru a putea realiza o evaluare relevanta si a putea masura progresul scolar, se impune elaborarea unor standarde de de evaluare si itemi standardizati. In acest mod, se poate realiza si interventia asupra unitatilor de invatamant, in sensul sprijinirii acelor unitati de invatamant care nu asigura progresul scolar, cat si asupra performantei cadrelor didactice.

Pentru fiecare tip de evaluare in parte, proiectarea evaluarilor va fi corelata cu scopurile formulate si explicate in cadrul documentelor metodologice sau de prezentare a examenelor.

Evaluarile de nivel doi, patru si sase vor fi predictive, esantionate, bazate pe standarde, sumative, la toate disciplinele. Sistemul de examene va fi impartit intre:

  • examene de admitere in licee, optionale si organizate la nivel national, doar pentru liceele unde numarul de candidati este mai mare decat numarul de locuri;
  • examenul de bacalaureat standardizat, specializat pe rute si specializari;
  • participarea la testari internationale (PIRLS; TIMSS; PISA; literatie digitala; alte tipuri de testari).

De asemenea, se impune stabilirea unor standarde de evaluare care sa orienteze activitatea de evaluare realizata de catre cadrele (sau mai scurt, evaluarea interna) didactice si elaborarea probelor de examen/testelor (evaluarea externa)

Standardele trebuie sa descrie nivelurile de competenta pentru fiecare treapta de notare, precum si la nivelul profilului absolventului pentru fiecare clasa si nivel din ciclurile educationale.

 

 

Sursă foto – pixabay.com