Autor – Florin Costache
Când Liviu Dragnea a ales să șteargă datoriile TVR, lumea a răsuflat ușurată. Părea începutul unei noi epoci.
Se vorbea atunci despre un manager venit din Pro TV. Un bărbat, firește, în PSD, jocurile importante se făcuseră întotdeauna între bărbați. Epoca marilor comisioane din facturile televiziunii, încasate prin tot felul de companii, părea că se apropie de sfârșit.
Dragnea alesese să-și folosească influența uriașă. Noul președinte-director general urma să reașeze Televiziunea Română pe telecomandă.
Apoi s-a întâmplat ceva.
Liviu Dragnea a ales pe altcineva. O doamnă.
Doina a fost cuminte. Atunci părea uneori instabilă, nervoasă, vulnerabilă la presiuni. Dar culoarul deschis de Centenar și de președinția României la Consiliul Uniunii Europene i-a lăsat libertatea de a crea conținut.
Da, oamenii aduși de ea din managementul Pro TV erau, alternativ, lingușiți și huliți. Dar, pentru o vreme, a părut că în televiziunea publică exista din nou loc pentru televiziune.
Doina nu se plimba prin Hyatt. Nu încerca să devină populară difuzând Recorder. Nu scotea întreaga grilă către externi, precum președintele-director general regizor. Nu apărea sâmbăta să facă analize, precum scriitorul cu fluturii.
Și totuși, nimic nu era de ajuns pentru cei care supraviețuiseră epurărilor mascate în teste. Pentru oamenii pe care Victor Ponta visase cândva să-i desființeze, dar care rămăseseră acolo, traversând conduceri, partide și reforme.
Firește, putem să bârfim despre TVR cât vrem. Dar nu putem să bârfim doar despre TVR și să spunem că ne pasă de poporul care ar plăti taxa, de sindicaliștii care vor drepturi și de jurnaliștii aserviți politic, care visează la poziția de președinte-director general.
Tabloul nu este despre o femeie care plânge sau râde pentru că nu a apucat să se reinventeze. Este despre ideea de televiziune și despre motivul pentru care televiziunea publică ar mai trebui să existe.
Mai ales acum.
În 2021, Comisia Europeană, prin Direcția Generală Justiție și Consumatori, aflată atunci sub responsabilitatea comisarului Didier Reynders, a prezentat o propunere de regulament privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică.
În Parlamentul European, raportul a fost gestionat de Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor, iar raportorul dosarului a fost Sandro Gozi, europarlamentar din grupul Renew Europe. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord politic provizoriu în noiembrie 2023. Regulamentul a fost adoptat de Parlament la 27 februarie 2024 și de Consiliu la 11 martie, apoi semnat la 13 martie 2024. A intrat în vigoare la 9 aprilie 2024, iar majoritatea obligațiilor sale se aplică din 10 octombrie 2025.
Regulamentul nu interzice publicitatea politică în Uniunea Europeană. El impune identificarea clară a reclamelor politice, indicarea sponsorului, a sumelor plătite și a altor informații despre campanie și limitează folosirea datelor cu caracter personal pentru targetarea publicului.
Pentru targetarea sau difuzarea publicității politice online pe baza datelor personale sunt prevăzute condiții stricte: datele trebuie să fi fost colectate de la persoana vizată, este necesar un consimțământ explicit și separat, iar anumite categorii de date nu pot fi folosite pentru profilare.
În acest context, Meta a decis ca, din octombrie 2025, să nu mai permită în Uniunea Europeană reclamele politice, electorale și referitoare la teme sociale, invocând complexitatea și incertitudinea juridică produse de noile reguli. Este o decizie comercială a companiei, nu o interdicție impusă de regulament.
Europa nu a interzis publicitatea politică. A cerut să știm cine o plătește, cât costă și către ce public este direcționată. Meta a decis că este mai simplu să închidă cu totul robinetul.
Politicienii pot vorbi. Jurnaliștii pot publica. Candidații își pot încărca filmulețele. Dar nimeni nu mai poate cumpăra publicitate politică plătită pe Facebook și Instagram în Uniunea Europeană. În aceeași plasă au intrat propaganda electorală, dezbaterea publică și jurnalismul politic.
Regulamentul a vrut să facă politica mai transparentă. Ca efect secundar, decizia Meta a redat televiziunilor o parte din puterea pe care internetul părea să le-o fi luat.
Dacă nu mai poți cumpăra vizibilitate pe Meta, trebuie să intri la televizor.
Antenele costă. Costă bani, locuri pe liste și sărutarea mâinii unui strateg imprevizibil, care alege să ceară în loc să construiască o forță politică reală.
Digi cere o altă monedă: timp de construcție și un examen de admitere. Donațiile sunt acceptate, dar nu reprezintă singurul criteriu.
RTV are un singur candidat. Iar dinspre Realitatea încă vine aroma de pubelă din vremea lui Prigoană.
Pentru cine vrea să existe pe ecran, toate au ceva în comun: costă.
TVR nu costă.
Textele preluate în categoria ”Opinii” sunt asumate de autori și nu reprezintă, neapărat, poziția site-ului alert24.ro
Sursă foto – tvr/facebook.com
