România ar putea avea în subsol una dintre cele mai valoroase resurse ale viitorului: hidrogenul alb. O energie curată, nepoluantă, capabilă să reducă dependența de importuri și să ofere țării șansa reală la independență energetică.
Subiectul a fost adus în atenție de Florin Spătaru, în emisiunea „România în Mișcare”, realizată de Lavinia Șandru pe canalul TV al Academiei Da Vinci.
Potrivit acestuia, studiile existente indică faptul că România ar putea ocupa primul loc în Europa în ceea ce privește rezervele de hidrogen alb. Acest gaz natural se găsește la aproximativ 2.000 de metri adâncime și poate fi extras cu tehnologii deja utilizate în industria petrolului și gazelor.
Mai mult, există soluții concrete pentru stocare, în special în minele de sare, ceea ce ar permite dezvoltarea unui sistem energetic complet – de la extracție până la utilizare.
Întrebarea lansată în cadrul emisiunii de Lavinia Șandru a pus în lumină o realitate care nu mai poate fi ignorată: de ce continuăm să plătim scump energia, când avem potențialul de a produce la noi în țară?
Hidrogenul alb ar putea deveni o piesă centrală pentru:
– independența energetică a României
– reducerea costurilor pentru populație și economie
– relansarea industriei fertilizatorilor
– poziționarea țării ca lider regional în energie curată
„Avem acest dar de la Dumnezeu, trebuie însă să începem să discutăm foarte serios de el”, a spus Florin Spătaru.
Într-un moment în care soluțiile sunt căutate peste tot în lume, România ar putea avea deja răspunsul. Totul depinde de cât de repede vom înțelege importanța acestei resurse și vom acționa.
Sursă foto – alert24.ro



