Tensiunile dintre București și Ilfov, pe tema dezvoltării metropolitane și a banilor din impozitul pe venit, au escaladat marți după ce Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a lansat o propunere radicală: organizarea unui referendum pentru asimilarea Ilfovului în București și crearea unei administrații unice pentru întreg arealul metropolitan. În replică, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, i-a cerut public premierului să precizeze dacă este la curent cu declarațiile consilierului și dacă le susține, acuzând un „atac” la adresa județului și a locuitorilor acestuia.

Propunerea consilierului premierului vine în contextul în care Thuma solicită ca 5% din impozitul pe venit încasat în București să fie direcționat către Ilfov, invocând presiunea demografică și infrastructurală pe județ. Thuma susține că, deși în acte Ilfovul ar avea 540.000 de locuitori, în realitate depășește un milion, iar acest lucru înseamnă costuri reale cu drumuri, școli, spitale, utilități, transport public și servicii sociale. În argumentația sa, el afirmă că aproximativ 130.000 de ilfoveni plătesc impozitul pe venit în București din cauza sediilor de firmă din Capitală, deși activitatea se desfășoară în Ilfov, estimând că suma „scursă” anual ar fi de circa 1,2 miliarde lei, cu o proiecție „realistă” spre 3 miliarde lei dacă se ia în calcul populația reală. În lipsa unei „așezări corecte”, Thuma a avertizat că ia în calcul inclusiv sistarea eliberării autorizațiilor de construire.

Pe acest fond, Vlad Gheorghe a schimbat complet axa discuției. Într-un mesaj public, el a afirmat că „un referendum în judeţul Ilfov trebuie făcut”, dar „pe tema corectă”: asimilarea Ilfovului în București și crearea unui singur București, cu administrație unică pentru zona metropolitană. Consilierul argumentează că fragmentarea administrativă produce haos urbanistic, lipsă de coordonare și stimulează interese imobiliare, iar soluția ar fi un sistem electronic centralizat de autorizare pentru întreg Bucureștiul metropolitan, cu reguli unice, coordonare și transparență. El a mers și mai departe, propunând explicit desființarea Consiliului Județean Ilfov, pe motiv că ar genera economii „semnificative”, bani ce ar putea fi redirecționați către investiții concrete, de la infrastructură locală la servicii publice. În aceeași intervenție, consilierul a atacat și ceea ce numește rețeaua de organisme și asocieri dintre București și Ilfov, pe care le consideră „inutile” și generatoare de birocrație, iar politic a vorbit despre dispariția „unei părți dintre baronii locali” care ar șantaja Bucureștiul prin amenințări cu blocarea unor servicii sau proiecte.

Replica lui Hubert Thuma a venit tot public, într-un mesaj cu țintă directă: premierul. Thuma spune că vrea să îl întrebe pe Ilie Bolojan dacă este la curent cu poziția consilierului său și dacă este de acord cu ea, considerând „inacceptabil” ca „un simplu consilier” să lanseze astfel de idei și atacuri. Într-un ton de confruntare, Thuma a respins legitimitatea intervenției consilierului, susținând că „dialogul” despre consultare publică și reorganizare ar trebui purtat de oameni cu expertiză și cu mandat politic. În același timp, el a încercat să întoarcă presiunea către Capitală, sugerând că ar putea arăta la rândul său problemele Bucureștiului, dar că preferă colaborarea și rezolvarea „reală” a problemelor.

Miza politică a episodului depășește însă schimbul de replici. În lectura adversarilor lui Thuma, mesajul consilierului de la Palatul Victoria e un semnal că noua putere de la centru este dispusă să atace direct nodurile de influență locală, inclusiv în jurul urbanismului și al autorizărilor, iar Ilfovul – epicentrul expansiunii imobiliare a Capitalei – devine terenul de test. În lectura taberei ilfovene, propunerea de „asimilare” și desființare a CJ arată ca o încercare de a „confisca” controlul asupra unei zone-cheie, adică o mutare care ar tăia pârghiile politice și bugetare ale conducerii județului. Pentru moment, premierul nu apare în mesajele publice din acest schimb, însă presiunea creată de Thuma îl obligă politic să clarifice rapid dacă inițiativa consilierului e doar o opinie sau o direcție pe care Guvernul o ia în calcul.

Sursă foto – https://www.facebook.com/ilie.bolojan/photos