• Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că el însuși i-a propus președintelui american Donald Trump ideea ca Statele Unite să obțină acces la mineralele ucrainene de pământuri rare în schimbul securității și al unor stimulente financiare.
  • Noul secretar american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat marţi, în cursul primei sale călătorii în regiune de la preluarea mandatului, că depinde de Europa să „investească cel mai mult” în propria apărare.
  • Rusia s-a oferit să producă în India avionul de luptă stealth Su-57 care ar urma să intre și în dotarea Forțelor Aeriene Indiene, a declarat marți un oficial rus și un oficial din India, în timp ce Moscova încearcă să intensifice relațiile de apărare cu New Delhi.
  • Toate condiţiile preşedintelui Vladimir Putin pentru oprirea conflictului în Ucraina trebuie îndeplinite integral înaintea oricărui aranjament posibil pentru încheierea războiului, a declarat luni viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, care supervizează în Ministerul de Externe relaţiile cu SUA şi controlul asupra armamentelor, sugerând că Moscova joacă tare cu preşedintele american Donald Trump, comentează Reuters.
  • Cancelarul german Olaf Scholz a respins posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO în viitorul apropiat, deoarece Statele Unite au respins propunerea. Acest aspect a fost discutat în timpul unei dezbateri televizate între el și candidatul la funcția de cancelar și liderul CDU/CSU Friedrich Merz, relatează DW.
  • Avioanele de luptă franceze Mirage 2000-5F s-au descurcat bine în contracararea dronelor Shahed utilizate de forțele houthi în timpul unei misiuni de patrulare în Yemen, doborând aproximativ 10 drone, potrivit șefului Statului Major al Forțelor Aeriene Franceze, generalul Jerome Bellanger.
  • Italia urmează să desfășoare în Lituania sisteme de rachete de apărare antiaeriană terestre cu rază lungă de acțiune SAMP/T, ca parte a modelului rotativ de apărare antiaeriană al NATO, conform unei declarații publicate de Ministerul lituanian al Apărării (MoD) pe 10 februarie 2025. Această desfășurare, care include exerciții comune cu aliații NATO, urmărește să consolideze capacitățile de descurajare și apărare în regiune, în special în lumina preocupărilor actuale de securitate care decurg din războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
  • Reuniunea europeană pe tema inteligenței artificiale – Summit-ul de acțiune al AI de la Paris – poate fi una dintre ultimele oportunități pentru UE de a-și consolida oarecum poziția de neinvidiat în dezvoltarea și aplicarea inteligenței artificiale ca resursă cheie pentru viitorul umanității. Astăzi, președintele francez Macron va anunța un fel de „revoluție AI” europeană care se măsoară în investiții planificate la 109 miliarde de euro.
  • Hamas respinge ultimatumul lui Trump. Tensiuni în creștere, soarta acordului de încetare a focului, incertă
  • Elon Musk, numit de către noul preşedinte american Donald Trump la şefia unei Comisii a Eficacităţii Guvernamentale (DOGE), anunţă marţi, la Casa Albă, că, fără tăieri bugetare, Statele Unite se îndreaptă către ”faliment”, relatează AFP.
  • Preţurile petrolului au crescut marţi pentru a treia zi consecutiv, pe fondul îngrijorărilor privind livrările de petrol din Rusia şi Iran, cauzate de sancţiunile impuse de SUA, transmite Reuters.

 

sondaj

Sursa foto – alert24.ro