Într-un interviu pentru Tribuna învățământului, Prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter vorbește despre scoala românescă și despre nevoie de încurajarea a lecturii.
Copiii și tinerii de azi nu prea mai citesc… În schimb, frecventează intens, până la dependență, tehnologia… Iar această adicție digitală se manifestă pe domenii superficiale și riscante, rețele sociale, jocuri, informații haotice, cu mari pericole pentru vârstele vulnerabile… Cei de dinainte citeau cu pasiune, frenetic, cititul era o formă superioară a bucuriei și libertății spiritului… Cum pot fi atrase noile generații spre carte și universul lecturii?
Ion Bogdan Lefter – Marile sau mai micile probleme legate de computeristică, de Internet, de universul virtual! Așa e, copiii și adolescenții de azi stau cu ochii în ecranele computerelor, ale „tabletelor“ și-ale telefoanelor mobile, „tastând“ claviaturile reale sau simulate pentru a fi doar „atinse“. Nu le mai place sau nu mai au timp să ia în mâini tipăriturile pe hârtie. Deși… iarăși ar fi multe de spus, de contrapus! De pildă, faptul că o există o anumită categorie de cărți literare care se vând în continuare bine (cele utilitare avându-și și ele soarta lor, distinctă!), și anume cele pentru copii. Ceea ce dovedește că atracția rămâne valabilă: e vorba despre o „clientelă“ care deja „consumă“ și desene animate sau jocuri computerizate, dar gustă din plin și istorioarele pe care le descoperă între coperțile de carton viu colorate, dând foile cu texte însoțite de desene ochioase. Mai târziu, când vedem că devin „dependenți“ de ecrane și au tendința de a părăsi tipăriturile, abandonează oare și lectura?! Înclinația mea e de a privi și acest subiect cu calm. Statistic vorbind, nu cred că „pe vremea mea“ citeau mai mulți copii și adolescenți „frenetic“ decât azi. Am făcut școli foarte bune, și-n cartierul meu, primele opt clase, și la „Sfântul Sava“ (rebotezat „Nicolae Bălcescu“ de către antireligiosul regim comunist), liceul numărul 1 din țară și-atunci, și-acum, și totuși, din clasele mele de colo și de dincolo, n-am ieșit filolog și mare „devorator“ de cărți decât eu. Probabil că mai sunt colege și colegi care au citit și citesc și azi literatură, mai ales romane, de plăcere, ca oameni cultivați ce sunt, însă majoritatea s-au rezumat la obligațiile școlare și nu cred că viața le-a mai lăsat destul timp la dispoziție pentru lectură, pentru liniștea și concentrarea de care ai nevoie ca să avansezi într-o carte. Ipoteza mea de principiu, valabilă și-n alte privințe, e că greșim discutând subiectele culturale în sine, fără să le punem în perspectivele sociologice care ne-ar ajuta să le evaluăm mai corect, mai realist. Ne văităm că procentul de cetățeni care citesc o carte sau două sau câteva pe an e mic, însă a fost mai mare acum 10, 20, 50, 100 de ani?! Nu cumva ignorăm că între timp am avansat către alfabetizarea obligatorie și către învățământul pentru toți, în „școli generale“ (eu am urmat Școala generală nr. 26 din București), și că totalul la care-i raportăm astăzi pe cititori a crescut exponențial, numărul lor în valoare absolută având șanse să fie relativ constant?… Oricum, dacă vorbim despre educație și despre consumurile culturale, nu trebuie să le ignorăm sau să le disprețuim pe cele „populare“, de divertisment, de foarte largi audiențe. Și-apoi, citim și pe ecrane, de pildă subtitrajele filmelor și alte anunțuri scrise ale posturilor de televiziune, iar în Internet „navigăm“ parcurgând „adrese“ și alegând anumite „cuvinte-cheie“, scriem și trimitem mereu mesaje, citim știri sau „poante“ sau alte lucruri de pe „site“-uri sau care ne ajută să ne conectăm mai departe, tot mai departe în „universul virtual“.
Nu înseamnă că nu-mi doresc mai mulți cititori și programe deștepte de promovare a lecturii în școală și-n societate. Dar nici nu plâng văzând că volumele de versuri sau de critică, ba chiar și de proză, au tiraje mai mici decât atunci când se publicau mai puține titluri, deci totalurile ar trebui calculate și în funcție de anvergura de ieri și de azi a producției editoriale. În zilele noastre poți citi literatură și pe alte „suporturi“, în Internet sau fișiere PDF cumpărate sau distribuite „piraterește“. Altfel, strategiile de încurajare a lecturii ar trebui să fie o urgență pentru guvernanți și pentru decidenții din educație, da!
În niciun caz nu trebuie să aruncăm la coș vechile „baze“ culturale și de cunoaștere a lumii! Nu doar „specialiștii“ (cu ghilimele!), ci și unii părinți spun cu voce tare că nu mai au nevoie copiii lor de basmele vechi, ci doar de povești noi cu vrăjitoare hi-tech sau cu nave spațiale hiper-computerizate, că n-ar mai trebui predați în școală marii scriitori din trecut, „ininteligibili“ astăzi, deci „depășiți“. Când auzi așa minuni, îți dai seama c-ar trebui apărați uneori copiii chiar și de propriii lor părinți…
Sursă – Tribuna învățământului
Sursă foto – pixabay.com
