Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a vorbit despre Daniel David, noul ministru al Educației, într-un interviu acordat platformei Cluj24.ro. Pop l-a descris pe David drept „un intelectual curajos” și a evidențiat diferențele de viziune dintre cei doi, punând în balanță abordarea tradiționalistă pe care o susține el și perspectiva progresistă a ministrului.
O diferență între tradiționalism și progresism
„Apreciez [numirea lui] Daniel David ca un act normal, într-o societate normală. El e un intelectual curajos, crescut în altă școală decât a mea. Cu concepția că lumea trebuie evaluată în dinamica sa și trebuie schimbată, iar tradiția trebuie un pic abandonată când e cazul. Eu mă leg mult mai mult de tradiție”, a spus Ioan Aurel Pop.
Președintele Academiei a continuat să detalieze această diferență de abordare, criticând tendința progresistă de a evalua trecutul prin prisma valorilor actuale:
„Ei, cei din școala nouă progresistă, judecă trecutul după valorile noastre de astăzi.”
Critici la adresa progresismului și „cancel culture”
În același interviu, Ioan Aurel Pop a făcut comentarii dure despre ceea ce el numește „masca progresismului” și „neo-marxismul”. Acesta a criticat în mod explicit ideea ca liderii politici să-și ceară scuze pentru greșelile trecutului:
„Nu am înțeles absolut niciodată de ce un șef de stat de astăzi, nu îl numesc, trebuie să-și ceară scuze pentru ceea ce au făcut înaintașii cu două-trei generații în urmă. Da, un șef de stat de astăzi, dacă în istoria acelui stat au fost episoade de Holocaust, cum este cazul României, trebuie să condamne, să se delimiteze, să arate că ceea ce a fost atunci a fost rău. Dar nu să ne considerăm noi, urmașii de azi, vinovați pentru ceea ce au făcut înaintașii.”
Pop a asociat această practică cu o gândire pe care a calificat-o drept „primitivă”:
„Ceea ce se petrece astăzi sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, o teorie care a condus omenirea primitivă.”
Relația cu Daniel David și psihologia popoarelor
Pop a amintit, de asemenea, despre lucrarea lui Daniel David privind psihologia poporului român, menționând că aceasta se înscrie într-o tradiție academică începută de gânditori precum Drăghicescu și Rădulescu-Motru. „Psihologia popoarelor este un lucru dificil. Un coleg al meu, care acum e ministru de câtva timp, Daniel David, are chiar o lucrare despre psihologia poporului român.”
O viziune diferită asupra trecutului și viitorului
Ioan Aurel Pop a subliniat importanța tradiției în formarea identității naționale, pledând pentru păstrarea valorilor istorice:
„Pe toți ăștia pe care vi i-am înșirat eu, de la Cantemir până la Iorga, îi consider niște oameni excepționali. Și eu n-aș îndrăzni să le contest concepțiile.”
Interviul integral – AICI
Sursă foto – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=943328984493546&set=pb.100064493600945.-2207520000&type=3