Mircea Geoană i-a urat sănătate Regelui Mihai, în primul interviu acordat după ce și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și în condițiile în care fostul suveran al României este mort de aproape șapte ani.
“Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011 când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate, am fost și în Senat când a avut ultimul discurs. Țara are nevoie de cârmuitori drepți și pricepuți. Astăzi România nu are cârmuitori nici drepți nici pricepuți”, a spus Geoană, într-un interviu acordat pentru PRO TV.
UPDATE 20.30 Geoană a revenit cu o precizare pe Facebook: ”În emisiunea de la ProTV, am făcut o greșeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret. Regele Mihai este unul dintre reperele națiunii române și va rămâne veșnic în memoria noastră pentru exemplul de decență, de sacrificiu și iubire de țară.
Odihnească-se în pace!
VIdeo, aici, de la minutul 6:50
În cadrul interviului, Geoană s-a lăudat că a avut “curajul” să-l înfrunte pe Ion Iliescu în cadrul unui congres al PSD
Ion Iliescu l-a făcut ”prostănac”
În martie 2005, Adevărul nota: <<Spre stupoarea asistenței, la un moment dat, când se discuta un subiect legat de situația parlamentară a PSD, Ion Iliescu a spus că „Mircea Geoană s-a purtat ca un prostănac între cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor, când s-a dus prin țară și a spus că UDMR va fi alături de PSD la guvernare”. Ion Iliescu a apreciat că aceste afirmații ale lui Mircea Geoană au dus la pierderea unui număr important de voturi în Transilvania, ceea ce, în final, a însemnat pierderea alegerilor prezidențiale de către Adrian Năstase.>>
Interviul a fost difuzat la câteva ore după Mircea Geoană (66 de ani), fost președinte al PSD și fost secretar general adjunct al NATO, și-a anunțat candidatura ca independent la alegerile prezidențiale. El a mai candidat la prezidențiale în 2009, ca președinte PSD, dar a pierdut în turul secund în fața lui Traian Băsescu.
Sursă foto – https://www.facebook.com/media/set/?set=a.766216573396072&type=3