Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a cerut retragerea lui Alfred Bulai din funcția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea sa de la cursuri, după ce mai multe studente l-au acuzat de agresiune sexuală într-o investigație publicată de Snoop.ro.

sondaj

Context

Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, este acuzat de mai multe studente, atât actuale cât și foste, că le-ar fi abuzat sexual. Potrivit investigației Snoop.ro, studentele susțin că Bulai le-ar fi cerut să se dezbrace în fața lui în cadrul unor întâlniri individuale în camera sa de cazare. Una dintre victime a fost diagnosticată cu tulburare de stres post-traumatic (PTSD) și urmează tratament medicamentos și terapie pentru atacurile de panică.

Contactat de Snoop.ro, Bulai a negat acuzațiile, afirmând că nu a cerut niciodată vreunei studente să se dezbrace în cadrul acestor întâlniri.

Reacția SNSPA: Rectorul Remus Pricopie, în colaborare cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge probe și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și a aplica sancțiunile necesare.

„Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare”, se arată în comunicatul transmis de SNSPA.

Rectorul Pricopie a mai cerut decanului Pîrvulescu să convoace de urgență Consiliul Facultății de Științe Politice pentru a analiza situația.

 

Sursa foto – https://www.facebook.com/remus.pricopie