Elena Lasconi, primarul reales din Câmpulung, și-a anunțat candidatura la șefia USR, după ce în prealabil a spus că vrea să se asigure că membrii USR își doresc ca partidul să fie reformat din temelii. Între timp, primarul Timișoarei Dominic Fritz, pe care-l recomandase și Cătălin Drulă pentru a prelua președinția USR, a anunțat că nu mai vrea să candideze.

sondaj

„Am decis să-mi depun candidatura pentru președinția USR. Motivul: reconstrucția partidului, singura alternativă în fața partidului-stat”, a transmis Elena Lasconi.

Elena Lasconi le-a dat asigurări oamenilor din Câmpulung că le va rămâne loială.

„E vremea reconstrucției! Dragi câmpulungeni, vă mulțumesc pentru încredere! Am fost, sunt și voi fi loială Câmpulungului câte zile voi mai avea. Tot ce fac și voi face este pentru binele orașului. Nu este o promisiune, ci un legământ. Aici este casa mea. Aici este sufletul meu. Și asta datorită vouă. Mă mândresc cu Câmpulung. Mă mândresc că sunt româncă. După alegerile din 9 iunie nici nu am apucat să mă bucur de rezultate. M-am trezit într-o situație în fața căreia nu pot să rămân spectator. Refuz să stau cu mâinile în sân și să privesc cum se duce de râpă democrația din țara asta pe care o iubim cu toții. Știu că pot schimba multe și sunt datoare să încerc, așa cum fac zi de zi aici la Câmpulung. În acest moment România este roșie. Avem un partid-stat: PSD. Avem și o alternativă: USR, echipa din care fac parte. Mă doare să văd mesajul electoratului la nivel național. Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul românilor nu trebuie ignorat, ci ascultat. Așa că am decis să-mi depun candidatura pentru președinția USR. Motivul: reconstrucția partidului, singura alternativă în fața partidului-stat. Aici la Câmpulung continuăm cu fapte. Vă rog să aveți încredere: cuvântul meu e contract! Să fim sănătoși, liberi, uniți  și să ne bucurăm unii de alții!” – a transmis Lasconi.

Lista celor înscriși pentru șefia USR până la ora 20:00: Gabriel-Mugur Dumitrescu, Robert Andrei Amarandei, Vasile Dinca, Luiza Oancea, Adrian Ștefan Dudu, Cristian Seidler, Eduard Ene, Elena Lasconi

 

Sursă foto – pixabay.com