Departamentul de Stat al SUA a găsit cinci unităţi ale armatei israeliene responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului în incidente individuale, dar spune că acestea vor continua să primească sprijin militar american, relatează BBC.
Toate incidentele implicate au avut loc în afara Fâşiei Gaza înainte de actualul război. Israelul a luat măsuri corective în cazul a patru unităţi, oferind „informaţii suplimentare” în cazul celei de-a cincea, precizează departamentul. Acest lucru înseamnă că toate unităţile rămân eligibile pentru asistenţă militară americană. Washingtonul este principalul susţinător militar al Israelului, furnizându-i arme şi sisteme de apărare în valoare de 3,8 miliarde de dolari (3 miliarde de lire sterline) pe an
Anunţul este prima decizie de acest fel luată de guvernul american pentru o unitate israeliană. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a declarat că cinci unităţi ale forţelor de securitate au comis încălcări grave ale drepturilor omului.
„Patru dintre aceste unităţi au remediat efectiv aceste încălcări, ceea ce ne aşteptăm ca partenerii să facă”, a spus el. „Pentru o unitate rămasă, continuăm să avem consultări şi angajamente cu guvernul Israelului; ei au prezentat informaţii suplimentare în ceea ce priveşte această unitate„, a adăugat el.
Guvernul SUA afirmă că, în aplicarea legii Leahy, consideră tortura, execuţiile extrajudiciare, dispariţiile forţate şi violurile ca fiind astfel de tipuri de încălcări. Chiar şi atunci când există o astfel de constatare, există o excepţie de la tăierea asistenţei militare dacă Departamentul de Stat este convins că cazurile au fost soluţionate şi că guvernul implicat a făcut dreptate.
Sursa foto – pixabay.com