Tot legat de evaluarea națională, iată o opinie cu care sunt 100% de acord, a doamnei profesoare Anca V. Tăut:
„Eu nu înțeleg ce atâta filozofie… Direcția greșită este dată de timpul școlar raportat la conținutul programei. Ca să formezi deprinderi și gândire logică e nevoie de foarte mult antrenament, deci de timp fizic. Chiar nu se înțelege că aproape la toate disciplinele de învățământ se galopează? Că nu există timp fizic de consolidare, aprofundare, ameliorare, recuperare între două conținuturi predate? Mi se par imature dezbaterile acestea duse la nesfârșit, fără vreo țintă, fără vreo măsură. De 30 de ani ne învârtim în cerc. Generațiile acestea de copii s-au schimbat.
Nu mai duc în spate volum mare de muncă. Capacitatea lor de concentrare este afectată de mediul digital, suprastimulat, în care trăim cu toții. Vrem mult și multe, într-un timp scurt. Normal că iese totul prost. Timp, timp, timp. Asta produce acel deep learning. Învățarea de profunzime este dependentă de timp. Ne vom pensiona cu frustrările pe care le ducem în cârcă de 30 de ani”.
Timpul școlar nu poate fi crescut, în schimb se pot decongestiona programele.
Opinie apărută AICI
Sursă foto – pixabay.com