În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?
Cuvântul „solidaritate” este definit ca „unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere. Coeziune”. Solidaritate ar trebui să fie, și în unele cazuri este, în cadrul grupurilor profesionale. Adică doctorii ar trebui să fie solidari între ei, profesorii la fel, mecanicii de locomotivă, polițiștii. Depinde însă mult în jurul a ce te solidarizezi.
Nu pot fi solidară cu profesor/profesoară, coleg/colegă care agresează copiii fizic sau/și verbal. Nu pot și nu vreau! Doar că, din păcate, nici legile noastre, nici mentalitatea noastră balcanică nu ne ajută să aruncăm mărul stricat. Preferăm să se strice tot coșul cu mere. Din solidaritate!
Cel mai nou caz de solidaritate este cel de la colegiul Goethe, din Capitală. Cei trei directori și-au dat demisia. Cadrele didactice au intrat în grevă, din solidaritate cu aceștia, nu au făcut ore. Cât de legal este acest lucru? Acuzațiile mamei care au dus la reacția Ministerului și trimiterea corpului de control sunt grave.
Văd pe site-ul liceului că sunt în jur de 70 de cadre didactice care predau acolo. Dacă legea este încălcată, dacă se fac ore în privat cu elevii clasei, dacă sunt hărțuiți copiii care au renunțat la aceste ore, nu e acolo o chestiune despre mărul stricat, dragi colegi?
Dacă nu ne apărăm noi, cine să ne apere?
La greva din vară ne-am bucurat de o largă solidaritate între profesori și din afara breslei. În urmă cu niște ani, chiar nu știu când s-a renunțat la acest amendament sau ce-o fi fost al legii, profesorii din învățământul special nu aveau voie să facă grevă. Motivul, mie cel puțin, mi se pare clar și de bun simț. În școlile speciale sunt copii, cel puțin un sfert din copiii unei școli speciale, proveniți din centre de plasament. Sunt copii pe care dacă eu, profesor, fac grevă, îi trimit la centre unde vor trebui să aibă grijă de ei alți angajați ai statului, plătiți cu salariu mai mic decât al meu. „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”, spunea spunea filosoful John Stuart Mill.
Pentru că nu am făcut grevă, din motive de proastă organizare, am fost numiți în fel și chip de colegii noștri de la alte școli speciale. Unele au intrat total în grevă și da, au trimis copiii acasă la părinți sau în centrele de plasament din localitățile de domiciliu.
Profesorii care nu au intrat în grevă, din diverse motive, au fost hărțuiți realmente de greviști, jigniți, umiliți, numiți spărgători de grevă, li s-a bătut obrazul că nu sunt solidari. Profesorii pot face, când doresc, un bullying de calitate. Colegi care predau la școala noastră și la alte școli, care erau în grevă, au fost supuși unor tiruri de dispreț, de încălcare a drepturilor, de hărțuire la locul de muncă atât de către colegi cât și de către conducerile școlilor respective. În numele solidarității!
Claudia Goga este profesor psihopedagog în Cluj-Napoca din anul 1995, prima promoție de psihopedagogi de după Revoluție. A lucrat 3 ani în SUA ca profesor de educație specială. Scrie poezii pentru copii, a tipărit deja trei volume cu poezii pentru copii și una de exerciții gramaticale pentru elevi de clasa a doua. Împreună cu două prietene a dezvoltat, în timpul pandemiei, blogul cu resurse pentru cadre didactice https://teachers-make.com, pe care postează zilnic activități pentru școlari mici sau/și pentru copii cu cerințe educaționale speciale.
Continuarea pe Scoala9.ro
Sursa foto – pixabay.com
