Acțiunile Israelului în Gaza au mers dincolo de „sfera autoapărării”, a declarat ministrul chinez de externe, Wang Yi, potrivit Times of Israel. Criza din Orientul Mijlociu devine în acest moment un test important pentru ambițiile Beijingului de a-și construi influența într-o regiune dominată în mod tradițional de SUA, spun analiștii.

sondaj

Declarațiile, cele mai dure de până acum făcute de China cu privire la acest conflict, potrivit The Guardian, vin în momentul în care Israelul a anunțat că pregătește o amplă ofensivă în Gaza care urmărește distrugerea Hamas.

Vineri, oficialul chinez a declarat că motivul conflictului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas este „nedreptatea istorică” împotriva palestinienilor.

„Rădăcina acestei probleme constă în amânarea îndelungată a realizării aspiraţiei Palestinei privind crearea unui stat independent şi în faptul că nedreptatea istorică suferită de poporul palestinian nu a fost corectată”, a spus Wang Yi după o întrevedere, la Beijing, cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

 

Sursă foto – pixabay.com