Noi incidente la Școala Gimnazială din Hrip, județul Satu Mare. Astăzi, în jurul orei 12.00, o învățătoare (59 ani) nu a mai rezistat nervos și l-a prins de piept pe un elev, în vârstă de circa 12 ani, cu probleme reale de comportament. Este vorba despre același elev din cauza căruia învățătoarea a fost bătută de către mama vitregă (26 ani) a minorului, în cursul lunii trecute – transmite PresaSM

sondaj

Simona Iederan – directorul unității de învățământ – a declarat pentru PresaSM – că acel minor este unul problemă, cu un comportament scăpat de sub control de când mama vitregă a bătut-o efectiv pe învățătoare, în cursul lunii trecute.

”Elevul caută una într-una probleme. Nu pot să afirm că este pus de cineva, dar nu poate fi stăpânit. Astăzi, în jurul orei 12.00, băiatul s-a ridicat din bancă și a mers în spatele clasei pentru a lovi un alt copil. După cum se vede și pe filmare, după ce i s-a cerut să se întoarcă în banca lui, minorul a refuzat. L-am invitat și pe tatăl minorului la școală. Și acesta ne-a spus că nu îl poate stăpâni. Dar trebuie să găsim o soluție. După ce mama vitregă a minorului a agresat-o pe învățătoare, situația a scăpat efectiv de sub control” -a spus Simona Iederan.

Prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, a precizat pentru PresaSM că a cerut efectuarea unei anchete de urgență din partea Inspectoratului Județean Școlar Satu Mare, în urma căreia să se stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs întregul incident.

Reamintim faptul că în 21 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați de către învățătoarea de 59 de ani, despre faptul că ar fi fost agresată de către mama vitregă a unui elev, în fața școlii din localitatea Hrip.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia, cadru didactic al unității de învățământ respective, în timp ce se afla în fața școlii, ar fi primit mai multe lovituri de la o altă femeie.

Ulterior producerii incidentului, persoana care ar fi exercitat actele de violență a părăsit locul faptei. În urma activităților desfășurate cu operativitate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv o femeie de 26 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

 

 

Sursă foto – pixabay.com