Mohammed Deïf, șeful Brigăzilor Ezedin al-Qassam, este cel care a organizat asaltul mortal împotriva Israelului de la sfârșitul săptămânii trecute, un atac care aruncă Israelul și Gaza din nou într-un război deschis și care reamintește rolul central al acestui general Hamas care reușește de peste 30 de ani să scape de mâna Israelului, scrie France24.
Originar din Gaza, astăzi în vârstă de cca 60 de ani, este considerat ”Inamicul nr 1 al Israelului” încă din 2014, și în nici un caz nu riscă să-și piardă acest renume după atacul de sâmbătă, 7 octombrie, adaugă sursa citată.
”Printre palestinieni se bucura deja de un imens prestigiu, iar după această operațiune reușită va lăsa o amprentă și mai adâncă în memoria colectivă a palestinienilor”, estimează Omri Brinner, analist israelian, specializat în politica din Orientul Mijlociu, membru al International Team for the Study of Security Verona (ITSS).
A reușit până acum să scape mai multor tentative de asasinat organizate de serviciile secrete israeliene și se crede că și-ar fi pierdut vederea, un braț și un picior în urma unui atac israelian, în 2006, mai spune analistul citat de France24.
Și totuși cum a reușit să supraviețuiască atât de mult timp?
În primul rând rămânând extrem de discret. Atât de discret încât singura fotografie cunoscută în care apare cu certitudine datează de peste 20 de ani!
De altfel nici numele exact nu i se cunoaște, chiar dacă unele surse mass media susțin că numele său real ar fi Mohammed al-Masri.
”Deif” este de fapt o poreclă, care în arabă înseamnă ”invitat”: ”O referire la faptul că niciodată nu stă mai mult de o noapte într-un anumit loc și caută în fiecare zi un alt adăpost ca să poată scăpa vigilenței israelienilor”, explică Jacob Eriksson, profesor la Universitatea din York, specialist în conflictul israelo-palestinian.
Puținele date biografice confirmate de care dispune Israelul, arată că s-a născut în tabăra de refugiați Khan Younès, în sudul Fâșiei Gaza, în anii 1960, precizează Financial Times, în urma unei discuții cu responsabili Shin Bet, Serviciul israelian de securitate internă.
Mohammed Deif a studiat la Universitatea islamică din Gaza, acolo unde ”s-a alăturat mișcării egiptene Frații Musulmani, din care ulterior s-a înființat Hamas”, după cum relatează New York Times.
Devine comandant al ”brațului înarmat” al Hamas în 2002. El este inițiatorul construirii tunelurilor subterane prin care luptătorii Hamas reușesc să ajungă din Gaza pe teritoriul Israelului
”Politica” lui este tocmai aceea de a ”zădărnici orice soluție politică a conflictului israeliano-palestinian… A fost dintotdeauna un fervent partizan al acțiunii prin forță și nu este o întâmplare că tot el este la originea vastei campanii de atentate sinucigașe de la mijlocul anilor 1990, la scurt timp după semnarea tratatelor de la Oslo din 1996”, explică Omri Brinner.
Articolul integral publicat France24
Sursă foto – pixabay.com