Mai mult de jumătate din apartamentele conectate la sistemul de termoficare nu au apă caldă, cea mai mare parte din cauza opririi CTE Sud și a reviziilor tehnice, arată datele disponibile în aplicația Companiei Municipale Termoenergetica. Peste 5.100 de blocuri sunt afectate de lucrări efectuate în perioada opririi CTE Sud pentru revizie tehnică, fie de avarii sau lipsa parametrilor pentru livrarea apei calde.

sondaj

Sectorul 3 este cel mai afectat, cu 1800 de blocuri care nu au apă caldă. Aplicația Termoenergetica arată că peste 1.700 de blocuri nu vor mai avea apă caldă până pe 11 august pentru că se efectuează lucrări la conducta magistralei 3 Sud, executate pe perioada opririi CTE Sud pentru revizie tehnică.

Din sectorul 1 sunt afectate de lucrările la magistrala 3 211 blocuri, iar din sectorul 2 sunt afectate de revizie aproape 1.300 de blocuri.

În paralel, simultan cu intervalul în care CTE Sud va fi oprit pentru efectuarea reviziei anuale, vor fi executate mai multe lucrări de reparații, printre care amintim, zonele Colentina (Dn 800mm), Tineretului ( Dn 500mm și 600mm), Calea Călărașilor (Dn 500mm).

Ulterior finalizării lucrărilor, vor fi efectuate manevrele pentru trecerea consumatorilor arondați CTE Sud la alimentarea din CTE Progresu. O parte din consumatorii alimentați de CTE SUD vor fi arondați la CT Titan. Manevrele tehnice se vor derula progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi gradul de uzură tehnică foarte mare a conductelor, care îngreunează efectuarea operațiunilor desfășurate.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/NicusorDan.ro/photos