Nahel a fost ucis marţi, în timpul unui control al poliţiei.
Unul dintre poliţişti a deschis focul asupra tânărului de la mică distanţă, rănindu-l mortal în piept. Autorul împuşcăturilor şi-a justificat acţiunea prin refuzul tânărului de a se conforma, dar o înregistrare video de amatori i-a contrazis versiunea, a şocat chiar şi cele mai înalte niveluri ale guvernului şi a aprins ţara.
Începând de marţi, numeroşi tineri care locuiesc în cartierele muncitoreşti din întreaga ţară şi-au strigat în fiecare seară furia împotriva poliţiei şi a statului, au înfruntat poliţia, au devastat clădiri publice şi magazine.
„Mă doare inima. Poliţistul mi-a luat nepotul. Acest om trebuie să plătească, la fel ca toţi ceilalţi. Cei care încalcă legea şi bat poliţiştii vor fi şi ei pedepsiţi. Am încredere în justiţie. Cred în justiţie”, a declarat ea.
Ofiţerul de poliţie în vârstă de 38 de ani care a tras focul fatal a fost acuzat de omor din culpă şi încarcerat joi.
Nahel a fost înmormântat sâmbătă în cimitirul Mont-Valérien din Nanterre, în prezenţa mamei şi bunicii sale şi a altor câteva sute de persoane.
Macron va primi marţi peste 220 de primari ai localităţilor afectate
Preşedintele francez Emmanuel Macron îi va primi, marţi, la Palatul Élysée, pe cei peste 220 de primari ai localităţilor care au fost afecate de violenţele din ultimele zile, relatează presa din Franţa.
De asemenea, Macron îi va primi luni pe preşedinţii Senatului şi Adunării Naţionale.
Pe de altă parte, după cinci nopţi de revolte, duminică au venit primele condamnări legate de violenţe. Doi tineri care au fost arestaţi în noaptea de 29 spre 30 iunie la Saint-Germain-lès-Corbeil (Essonne) pentru că au incendiat baricade şi au spart sticle pe şosea pentru a încetini înaintarea forţelor de ordine au fost condamnaţi de tribunalul din Evry (Essonne) la 4 luni de închisoare cu suspendare, la 140 de ore de muncă în folosul comunităţii şi la obligaţia de a urma un program de educaţie civică.
Sursă foto – pixabay.com