Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a declarat că prestigiul profesiei didactice poate să crească „cu un salariu foarte atractiv”: „Trebuie un salariu foarte atractiv, astfel încât cei mai buni studenți, de la fizică, de la chimie, de la psihologie, de la biologie, să-și dorească să ajungă în învățământ”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii InfoEdu, de pe TVR Info.

sondaj

„Așa cum ai crescut salariul medicilor, ca să nu plece în străinătate – și au un salariu foarte mare raportat la salariile celorlalți profesioniști, ca să spun așa – la fel trebuie făcut cu profesorii”, a spus Daniel David.

Moderatoare: Recâștigarea importanței pe care o are școala, recâștigarea respectului pentru profesori s-ar putea impune foarte repede și cum?

Daniel David: Este greu, sigur, multă lume spune, este un mecanism bun. În primul rând, ai putea să-l impui cu intervenții pe termen scurt, crescând prestigiul profesiei didactice. Cum crești prestigiul, dincolo de vorbe, de laudă și conferințe? Cu un salariu foarte atractiv, scurt spus. Poate să pară o chestie foarte economică, dar funcționează bine. Așa cum ai crescut salariul medicilor, ca să nu plece în străinătate – și au un salariu foarte mare raportat la salariile celorlalți profesioniști, ca să spun așa – la fel trebuie făcut cu profesorii.

Deci, trebuie un salariu foarte atractiv, astfel încât cei mai buni studenți, de la fizică, de la chimie, de la psihologie, de la biologie, să-și dorească să ajungă în învățământ. Și pentru că le place, și pentru că au un salariu foarte bun, care le dă un statut social important”.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai