Unii dintre părinții elevilor mei sunt milionari în euro (foști fotbaliști de echipa națională), alții – cunoscuți realizatori de televiziune, alții avocați reputați, arhitecți renumiți, medici, diplomați sau profesori universitari.
N-am avut plăcerea să-i întâlnesc personal, fiindcă sunt ocupați. Lucrează zi-lumină pentru ca fiii și fiicele lor să aibă un viitor luminos.
Și, după cum pacientul se lasă pe mâna medicului, clientul pe mâna avocatului, studentul pe mâna magisterului, tot așa medicii, avocații, profesorii universitari își lasă copiii pe mâna profesorului, întru instruire și pregătire pentru viață.
Unii dintre părinți însă, e-adevărat, cei mai puțini, nu sunt nici medici, nici avocați. Nici șoferi, nici casieri. Nici dulgheri, nici frizeri. Cum nu au nicio ocupație, au inventat una: „meseria de părinte”.
Ei fac asociații, uniuni, mișcări, postează pe Facebook, apar la televizor. În lipsă de profesie, sub numele lor apare sec „părinte”.
Ei vin la școală să urecheze profesorul pentru c-a-ndrăznit să le asculte odrasla, ei corectează corectura dascălului din lucrarea elevului pe grupul WhatsApp, la o adică, reclamă cadrul didactic la inspectorat pentru tupeul de a da test.
Profesorul este întotdeauna tras la răspundere, fiindcă are o funcție.
Însă cel ce are drept singură „meserie” pe cea de părinte, în fața cui răspunde?… – opinie apărută pe pagina de Facebook Jurnalul unui profesor
Sursă foto – pixabay.com
