Distribuie Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat luni, 24 aprilie, că a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură, urmând să revină astfel în funcţie, la Tribunalul Cluj.

„Azi am câștigat și cel de al treilea dosar făcut de către Inspecția Judiciară în care am fost sancționat de CSM (Consiliul Superior al Magistraturii, n.r.) cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului”, a scris Danileț, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Judecătorul a fost suspendat din funcție în data de 13 decembrie 2021, iar măsura încetează azi, odată cu decizia Curții, potrivit acestuia.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/cristi.danilet