Pe vremea mea, taică, adolescenții (se) insultau cu „prostule, idiotule, cretinule”, ofense din aria inteligenței, a intelectului.
Cei de azi folosesc frecvent – am observat trăgând cu urechea, căci altminteri ştim cu toții cât de ermetici sunt adolescenții în toate vremurile – „săracule” şi ” sclavule”. „Sclav” e folosit tot în sens pecuniar; numai cei cu bani sunt liberi, pentru ceilalți liberatea costă prea mult, nu şi-o permit, am înțeles eu din discuțiile lor.
Profesoara de la Creangă, cea înjunghiată ieri, era, în discuțiile dintre copii, o „amărâtă”. Termenul nu e folosit întâmplător. Amărât are şi sensul de sărac.
Cam asta e realitatea de care m-am lovit şi eu în scurta vreme cât am predat. Nişte copii care sunt aduşi sau vin la şcoală în maşini de lux nu vor respecta niciodată nişte oameni prost plătiți, „săraki”, în opinia lor, care vin cu Loganul sau cu metroul la ore. Educația nu rentează, li se pare lor, din moment ce, iată, tocmai cei care îi educă sunt nişte…”săraci, amărâți, sclavi”. Asociațiile de elevi şi de părinți fac legea cu celebra amenințare „chemăm televiziunile”, sindicatele au fost făcute praf, iar societatea civilă, #rezist, aia cu mui@-n gură, nu cred că va cere vreodată 6% din PIB pentru educație.
Long story short: #RomâniaEducată de prostul din deal.👏 – opinie apărută pe contul de Facebook al lui George Mihalcea
Sursă foto – pixabay.com