Dacă un cadru didactic este considerat mai atrăgător, de preferat într-o ținută “business”, elevii tind să îl aprecieze mai mult și să aibă o deschidere mai mare pentru activitățile școlare, este concluzia unui studiu realizat de un grup de patru cercetători de la nu mai puțin de trei universități românești și publicat la începutul acestui an în revista “Frontiers in Psychology”. Cercetarea care a dus la această constatare, semnalată de Romanian Science Digest, s-a derulat pe un eșantion de 173 de elevi cu vârste de 9-14 ani, din orașul Suceava și satele din jurul acestuia.

sondaj

Autorii afirmă, în studiu, că științele educației au abordat prea puțin această temă a impactului pe care hainele profesorilor îl au asupra elevilor. Apoi citează diverse studii care au abordat acest subiect de-a lungul ultimilor decenii, începând din 1979. În total, sunt citate aproape 20 de studii internaționale pe tema efectelor pe care le au înfățișarea și vestimentația profesorilor și a elevilor.

Concluzia investigației: dacă un cadru didactic este perceput ca fiind mai atrăgător, elevii au o deschidere mai mare pentru activitățile școlare, evaluează pozitiv profesorul și cadrul didactic, îl percep ca fiind mai tânăr și se așteaptă la o notă mai mare din partea acestuia.

 

 

Sursă foto – pixabay.com