Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a comentat la Digi24 scandalul dintre eurodeputatul liberal Rareș Bogdan și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, subliniind că acesta nu face bine nici coaliției de guvernare, nici românilor, în contextul actualei crize economice care n-a fost încă gestionată complet. Liderul PSD a anunțat că un nou minister, al Afacerilor Europene, se va regăsi în componența noului guvern, pentru a se ocupa direct de procesul aderării la Schengen, așa cum Ministerul de Externe și cel al Afacerilor de Interne nu s-au descurcat.

sondaj

Ciolacu nu a negat că o mare parte din vina privind eșecul respingerii aderării României la Schengen aparține Ministerului de Externe, condus de Bogdan Aurescu, și Ministerului de Interne, condus de Lucian Bode.  „Toate negocierile pentru Schengen s-au dus în jurul MAE și MAI, trebuie să analizăm, să vedem ce nu a funcționat ”, a spus Ciolacu, subliniind că poate aceasta a fost și eroarea României, că n-a avut un alt minister care să aibă în mod expres atributul aderării, respectiv un Minister al Afacerilor Europene.

Ciolacu l-a invocat pe profesorul universitar clujean, Vasile Pușcaș, fost membru în Guvernul Năstase, Negociatorul Șef al României cu Uniunea Europeană.

„Am vorbit cu profesorul Pușcaș, el e un socialist desăvârșit. A fost o greșeală să nu avem Ministerul Afacerilor Europene. Peste tot în țările dezvoltate se regăsește acest minister. Poate atributul aderării la Schengen trebuia să fie al Ministerul Afacerilor Europene. El ar trebui să existe în componența viitorului guvern”, a anunțat Ciolacu.

Liderul PSD a adăugat că vor exista discuții în cadrul coaliției, urmând să fie reduse alte ministere, pentru crearea Ministerului Afacerilor Europene.

 

 

Sursă foto – marcel.ciolacu/facebook.com