Deunăzi, o colegă se plângea că unul dintre cei mai buni elevi din clasa a cărei dirigintă este a primit nota doi la o materie anume. Elevul îi rezumase contextul în care a obținut acea notă: la ora x, profesoara le-a dat test și le-a cerut elevilor să-și pună telefoanele în geantă. Concentrat să citească cerințele, elevul a așezat telefonul pe banca din fața lui, întâmplător liberă, cu displayul în jos, și a început să scrie. Materia respectivă era preferata lui, iar colegii mereu îl tachinau că sigur vrea să facă o carieră în acest domeniu și îi păcălește că intenționează să urmeze medicina (aceasta pentru că de fiecare dată, la orice întrebare a profesoarei, știa răspunsul). Ei bine, adâncit în redactarea răspunsurilor, nici nu a simțit cum a trecut timpul. La finalul orei, când profesoara s-a apropiat de banca lui să ia lucrarea, a observat telefonul. „Ai copiat”, i-a spus. „Nu, doamna profesoară.” „Ba da, altfel de ce este telefonul aici? Sigur ai copiat.” „Doamna profesoară, nu am copiat, ascultați-mă din cerințele de la test, din lecția de zi, din lecția de data trecută.” „Nu. Sunt convinsă că ai copiat.” Apoi, întorcându-se spre clasă, întreabă: „Așa-i că a copiat?” Nimeni, nimic. „O să îți dau doi.” „Dar doamna profesoară…” Iar doamna profesoară s-a ținut de cuvânt. În paranteză fie spus, este cu atât mai trist cu cât profesoara a putut să suspecteze un elev a cărui materie preferată o preda, un elev care nicio clipă nu și-a permis să vină nepregătit la orele ei.

Elevul intenționează să solicite reevaluarea lucrării și să solicite anularea notei, dar de aici cazul nici nu ne mai privește. Coincidență sau nu, Tudor Chirilă a prezentat, zilele trecute, pe o rețea socială, cam tot atunci când colega mea aflase de incidentul de mai sus, un caz similar, de notare abuzivă a unor elevi, în absența unei evaluări efective, iar faptul că situații ca acestea au loc însă în sălile de clasă (din nord și din sud) este înspăimântător.

Profesori, poate nu mulți, dar unii dintre ei, simt că au drept de viață și de moarte (metaforic vorbind), asupra elevilor. Taie și spânzură. Dau nota pe care o doresc (folosirea verbului „a da” demonstrează atitudinea de superioritate a profesorului), fără argumente, fără să țină cont de regulamente sau de elementarele reguli ale docimologiei. Dau note mici pentru că simt că ea, nota, este singura lor armă. Nota ca pedeapsă este o dovadă certă a impotenței profesionale. Dau nota, uneori, culmea absurdului, pentru absență. Nu o dată dau lucrări de control inopinate sau evaluează oral pe subiecte extrem de dificile, tocmai ca urmare a unor nemulțumiri pe care li le-au creat elevii prin comportament, tot pentru a avea ocazia să le dea note proaste.

Oare lor, acestor profesori, notele acordate abuziv le asigură fericirea? Dacă răspunsul este afirmativ, fericirea lor nu este altceva decât o reflectare în negativ a stării sistemului. Dincolo de faptul că este o reflectare a unor suferințe interioare a lor, pe care n-au reușit sau n-au căutat soluții pentru a o îndepărta sau măcar pentru a o ameliora.

Continuarea pe Scena9.ro

 

 

Sursă foto – pixabay.com