Eva Kaili (44 de ani) a fost prezentatoare la o televiziune grecească, este europarlamentar din 2014. Locuința ei a fost percheziționată vineri seara târziu și a fost dusă pentru interogatoriu la poliția belgiană. Această informație a fost confirmată de procuratura federală. Eva Kaili este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European. Singura modalitate de a aresta un parlamentar protejat de imunitate este să îl prinzi în flagrant delict.
La 1 noiembrie, Kaili a transmis pe Twitter că s-a întâlnit cu Al Marri, ministrul muncii din Qatar: „Acest oficial al UE salută angajamentul Qatarului de a continua reformele în domeniul muncii după Cupa Mondială din 2022 și îi dorește un turneu de succes”.
Printre cei vizați de anchetă se numără și Eva Kaili (Grecia), vicepreședinte al Parlamentului European, anunță Le Soir. A fost percheziționată locuința acesteia, iar Partidul Socialist grec PASOK a anunțat imediat excluderea ei din partid, potrivit Kathimerini. De asemenea, partenerul acestei a fost reținut dimineața. Amândoi sunt anchetați pentru corupție.
Articol inițial: Patru arestări și 16 percheziții au fost efectuate vineri la Bruxelles în cadrul unei ample anchete anticorupție a parchetului federal, relatează publicația belgiană 7sur7. Fostul europarlamentar italian Pier-Antonio Panzeri și șeful Confederației Internaționale a Sindicatelor au fost reținuți.
În total, patru persoane, cu vârste de 67, 53, 51 și 35 de ani, au fost duse la audieri. Aceștia ar putea fi apoi aduși în fața judecătorului de instrucție. Potrivit celor două media, este vorba despre fostul europarlamentar S&D, italianul Pier-Antonio Panzeri, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor, Luca Visentini, precum și un director de ONG și un asistent parlamentar european. Toți acești suspecți sunt de naționalitate sau de origine italiană.
Perchezițiile au fost efectuate în mai multe municipalități din Bruxelles și în zonele învecinate, inclusiv în Ixelles, Schaerbeek, Crainhem, Forest și orașul Bruxelles. Acestea au fost efectuate în cadrul unei anchete de amploare privind presupuse fapte de organizare criminală, corupție și spălare de bani, a declarat Parchetul federal.
„Perchezițiile de astăzi au permis anchetatorilor să rețină o sumă de aproximativ 600.000 de euro în numerar. De asemenea, au fost confiscate echipamente informatice și telefoane mobile. Aceste elemente vor fi analizate în cadrul investigațiilor”, a precizat procuratura federală.
Potrivit Le Soir, această sumă a fost descoperită la domiciliul lui Pier-Antonio Panzeri, un fost europarlamentar social-democrat.
Anchetatorii anticorupție, care și-au început activitatea la jumătatea lunii iulie, „suspectează că o țară din Golf încearcă să influențeze deciziile economice și politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanțiale sau prin oferirea de cadouri importante unor terțe părți cu o poziție politică sau strategică semnificativă în cadrul Parlamentului European”, a precizat parchetul federal în răspunsul său.
Procuratura nu menționează Qatar, dar mai multe surse bine informate au declarat pentru Le Soir că este vorba de emiratul care găzduiește în aceste zile Campionatul Mondial de Fotbal.
Sursă foto – pixabay.com