În cursul dimineții de miercuri, mii de oameni au format un lanț uman întins pe mai mulți kilometri în Budapesta, cu pancarte pe care erau scrise mesaje pentru susținerea profesorilor: „Plătiți-ne profesorii!”, „Greva este un drept fundamental!”, „Profesorii noștri, viitorul nostru!”, „Țară liberă, educație liberă!”.
Manifestația a fost reluată de la ora 17:00, atunci când zeci de mii de oameni au ocupat podul Margit și una din principalele artere de circulație ale capitalei Ungariei.
Începând cu ora 19:00, manifestanții au mers și au protestat în fața clădirii Parlamentului maghiar, la îndemnul a două organizații civice.
Reamintim că dreptul la grevă le-a fost revocat profesorilor maghiari printr-un decret guvernamental emis în februarie 2022. Din această cauză, profesorii au recurs la un nou mod de protest, și anume nesupunerea civilă (despre care Alert24 a scris aici). O serie de profesori maghiari au fost deja concediați, pentru că au participat la acțiunile de nesupunere civilă.
Principalele revendicări ale cadrelor didactice, exprimate de altfel și de protestatarii care au manifestat ieri, sunt:
– abrogarea decretului emis de guvernul maghiar în 11 februarie 2022, care interzice profesorilor să declanșeze o grevă;
– creșterea salariilor (profesorii argumentează că în ultimii 12 ani nu a existat nicio creștere semnificativă a salariilor în învățământul maghiar, iar conform unui studiu Euronews, Ungaria se află pe locul 29 în Europa în ceea ce privește salariul brut de pornire al profesorilor, cu 8.063 Euro pe an);
– reducerea volumului de muncă, prin angajarea de cadre didactice (estimarea este că sistemul de învățământ maghiar are un deficit de 16.000 cadre didactice);
– reangajarea profesorilor și directorilor de școli concediați pentru că au participat la mișcările de nesupunere civilă;
– modernizarea unităților de învățământ.
Autoritățile maghiare susțin că momentan nu pot satisface cerințele profesorilor până când nu vor accesa fonduri europene, acestea fiind blocate în prezent de Uniunea Europeană.
Sursă foto – Euronews.com