Remus Pricopie, rectorul SNSPA – România are nevoie de un nou ministru al Educației, nu de un impostor

Atac dur al fostului ministru al Educației Remus Pricopie la adresa ministrului Sorin Cîmpeanu, în contextul lansării în dezbatere a proiectelor Legii educației.

Contactat după ce în spațiul public au fost lansate mai multe critici pe marginea Legilor educației lansate în dezbatere de ministrul Cîmpeanu ca parte a proiectului prezidențial România Educată, rectorul SNSPA a declarat pentru Edupedu.ro că: “prin promovarea actualelor proiecte de legi ale educației, Sorin Cîmpeanu s-a compromis definitiv din punct de vedere etic și moral. România are nevoie de un nou ministru al educației, un domn sau o doamnă, care să nu fie tributar(ă) imposturii și care să ducă mai departe proiectul România Educată. Acest proiect este unul serios și mult prea important pentru România, ca să-l lăsăm să fie confiscat de un grup ilegitim de interese“.

Întrebat dacă este interesat de poziția de ministru al Educației, Remus Pricopie a răspuns:

“Nu. Este răspunsul pe care l-am mai dat de 3-4 ori, în ultimii 8 ani“.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/remus.pricopie