Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, la Oradea, că hotărârea judecătorească prin care s-au anulat sesizările privind plagiatul premierului Nicolae Ciucă a fost atacată de minister.
Anunţul a fost făcut în timpul unei conferinţe de presă, la solicitarea reporterului ebihoreanul.ro, care l-a întrebat cum se simte într-un guvern condus de un posibil plagiator, dar şi ce face, concret, pentru a combate impostura academică.
„Mă simt ca o persoană care îşi doreşte ca adevărul să iasă la iveală. Ministerul Educaţiei, prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, a făcut deja recurs la o primă decizie a instanţei. Există interesul, prin această susţinere în recurs, ca lucrurile să fie clarificate la Înalta Curte. Indiferent care va fi decizia, indiferent despre cine este vorba, oricine a greşit din această perspectivă a plagiatului, trebuie să plătească”- a declarat ministrul, potrivit ebihoreanul.ro.
Recursul depus de Ministerul Educaţiei în procesul cu Nicolae Ciucă se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.
Sursă foto – https://www.facebook.com/IonelNicolaeCiuca/photos



