Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a declarat, miecuri seară, că România rămâne la ideea de armată profesionistă şi că nu este important numărul mare de cadre militare, ci mai degrabă specializarea şi profesionalismul. Dîncu spune că, în 2-3 ani, ţara noastră ar putea avea un surplus de până la 15.000 de oameni pregătiţi să reprezinte rezerva strategică în Armată.

sondaj

Vasile Dîncu a explicat, la Digi24, miercuri seară, că lecţiile războaielor au arătat că nu este important numărul mare de soldaţi într-o ţară.

”Lecţiile războiului din Ucraina şi  cel din Afganistan, pornind de la cel din Irak au arătat un lucru care este clar şi a intrat în strategia de organizare a armatelor moderne din acest moment. Nu numărul soldaţilor face puterea unei armate, nu numerele mari, nu formaţiile mari sunt sunt importante pentru că acestea aţi văzut cum s-au împotmolit în  Ucraina. Importante sunt două lucruri, unităţi mici, superspecializate şi cu armament superprofesionalizat. Dintr-o armată cum au adus ruşii, tineri recruţi care  nici nu ştiau unde se află, au venit pe un teritoriu străin şi nici nu ştiau ce se întâmplă acolo, nu faci o armată puternică” – a declarat Dîncu.

Ministrul Apărării a precizat că România rămâne pe ideea de armată profesionistă.

”Rămânem la ideea de armată profesionistă. Sigur că  sunt ţări, Austria de exemplu, care este o ţară modernă, face parte din NATO şi are un sistem de armată obligatorie, dar este o excepţie, aproape, în zonele noastre. este şi o ţară cu populaţie mică. Una este să ai o populaţie de 20 milioane de locuitori şi alta o populaţie mai mică. Rămânem pe ideea unei armate profesioniste, rămânem pe ideea unei rezerve operaţionale care să fie puternică şi care  trebuie şi începem să o completăm acuma. O facem prin rezerviştii voluntari şi prin stagiul militar voluntar” – a spus Dîncu.

Vasile Dâncu a adăugat că vom ajunge să avem până la 15.000 de rezervişti în cel mult trei ani.

”În următorii 2-3 ani cred că vom ajunge la un surplus între 10.000 şi 15.000 de oameni pregătiţi care să fie  rezerva noastră strategică, rezerva operaţională”, a declarat Vasile Dîncu.

 

 

Sursă foto – mapn/facebook.com