Președintele Klaus Iohannis susține că proiectele controversate ale noilor legi ale securității naționale au fost făcute de „specialiști în domeniu”, admițând totodată că au fost „colegi” de la Cotroceni care au colaborat cu „alți specialiști pe unele din aceste drafturi”.
Șeful statului a declarat marți seară că nu a văzut documentele și că „draftul este la Guvern”, nu la el. Chestionat de G4Media dacă își folosește puterea pe care o are, ca președinte, pentru a afla sursele de informare ale presei, Klaus Iohannis a răspuns: „Nu, și știți bine că nu o fac.”
„Nu președintele elaborează legi. Eu nu le-am elaborat. Cine a lucrat pe ele o să spună. (…) Acest draft e la guvern, după cum bine știm cu toții. La mine ajung legile în CSAT și în procedură legislativă, a spus președintele Klaus Iohannis.
Întrebat despre comunicatul SIE potrivit căruia „Serviciul a fost consultat de Departamentul Securității Naționale din Administrația Prezidențială”, Iohannis a admis că au fost „colegi” care au colaborat „cu alți specialiști”.
„Au fost colegi din Departamentul Securității care au colaborat cu alți specialiști pe unele din aceste drafturi. Nu le-am citit, nu le-am cenzurat. Mă voi îngriji ca aceste excese să dispară.Președintele are grijă de aceste chestiuni”, a spus președintele.
Chestionat de G4Media dacă își folosește puterea pe care o are, ca președinte, pentru a afla sursele de informare ale presei, Iohannis a răspuns: „Nu și știți bine că nu o fac. Declarația spune că cel care a dat în media aceste drafturi nu a făcut un secret. Chiar și dvs la G4 că nu îmi folosesc puterea pentru a intimida presa”.
Redăm mai jos discuția dintre jurnalistul G4Media Cristian Pantazi și șeful statului:
G4Media.ro: În 5 iunie ați spus că știți sursele G4Media.ro și le-ați amenințat. citez ”Cineva, și știm cine, a considerat că este bine acum să le dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați. (…) Eronată este și scurgerea acestor prime forme către media”. 45 de ONG-uri din România, dar și organizația internațională Reporteri fără frontiere, au criticat poziționarea dvs. Având în vedere că sunteți garantul respectării Constituției, care include la articolul 31 și Dreptul la informație, și cu tot respectul pentru instituția prezidențială, cum v-ați permis să identificați sursele și să amenințați sursele unei publicații?
Președintele Klaus Iohannis: Cred că vă așteptați de la președintele României să știe puțin mai mult decât publicul general. Eu nu m-a referit nici la persoane sau la publicații. Am spus că e greșit ca în această fază foarte devreme a drafturilor să fie lumea agitată.
Îmi pare rău că v-ați simțit amenințați cum nu cred că s-a simțit cineva amenințat care a lucrat pe aceste drafturi. Îmi mențin afirmația. Nu orice draft elaborat într-o zonă sensibilă înainte ca cei care lucrează pe ele să-și fi terminat treaba așa cum zice Constituția. A veni și a critica un draft care nu a fost pus în circuit legislativ. Nu trebuie să vă simțiți amenințați.
G4media.ro: E datoria noastră să punem în discuție chiar și drafturi. Folosiți puterea mare pe care o aveți pentru a afla sursele de informare a unor publicații?
Președintele Klaus Iohannis: Nu și știți bine că nu o fac. Declarația spune că cel care a dat în media aceste drafturi nu a făcut un secret. Chiar și dvs la G4 că nu îmi folosesc puterea pentru a intimida presa.
G4Media.ro: Pentru că suntem la momentul elefantului din încăpere, ați spus că drafturile nu au ajuns la Administrația prezidențială. SIE a spus că proiectele au fost elaborate în colaborare cu Departamentul Securității Naționale. Cineva nu spune adevărul.
Președintele Klaus Iohannis: Au fost colegi din departament care au lucrat pe aceste drafturi. Dar legile nu au ajuns la mine și nu le-am cenzurat.
G4Media.ro: Având în vedere cum arată aceste drafturi care exced limitele democratice, ați cerut demisii?
Președintele Klaus Iohannis: Mă voi îngriji ca aceste excese să dispară. Fiți asigurat că președintele are grijă de aceste chestiuni.
Sursă foto – https://www.facebook.com/klausiohannis