
Alianța centristă Ensemble (Împreună) ar fi obținut potrivit proiecțiilor bazate pe numărătoarea parțială a voturilor 205 – 235 mandate din totalul de 577, mult sub majoritatea absolută de 289, față de 350 în 2017.
Pe locul al doilea se situează Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (Nupes, alianța stângii), cu 170 – 190 mandate. Partidele componente – Franța Nesupusă (LFI, stânga populistă), Verzii (EELV), Partidul Socialist (PS) și Partidul Comunist (PCF) obținuseră un total de 57 de mandate, candidând separat în 2017.
Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) ar fi obținut 75 – 95 mandate, un scror istoric și o creștere semnificativă față de opt în 2017, ceea ce îi va permite să aibă grup parlamentar în Adunarea Națională, unde pragul este de minimum 15 deputați.
Urmează alianța de centru dreapta dintre Republicanii (LR, neo-gaullist), Uniunea Democraților și Independenților (UDI) și Diverși Dreapta (DVD) cu 60 – 75 mandate, față de 137 în 2017.
Este doar pentru a doua oară sub cea de-a Cincea Republică (după 1958) când nu există majoritate absolută în Adunarea Națională după 1988.
Participarea la vot este estimată la 46%, față de 47,2% la turul 1 pe 12 iunie.
Adunarea Națională este aleasă prin scrutin majoritar uninominal du două tururi.
Sursă foto – france24.fr