Învățătoarea Gabriela Horincar face naveta, de luni până vineri, 17 kilometri, ca să ajungă de la Sibiu, în satul Prislop, comuna Rășinari. Până la școală, învățătoarea privește peisajele deluroase desprinse parcă din picturi. În Rășinari, celălalt sat al comunei, se ține anual Festivalul Brânzei și al Țuicii, care atrage turiști. Prislop însă, cu majoritatea locuitorilor de etnie romă, nu are parte de astfel de vizite.
Gabriela Horincar predă aici de numai șapte luni la o clasă simultană, din cauza numărului mic de copii înscriși la școala din Prislop. Prin urmare, lucrează în același timp cu elevi de a III-a și a IV-a.
Din 17 elevi, doar șase știu să scrie și să citească
Un sistem educațional tradițional, unde dascălul ține prelegeri și în care programa nu este individualizată, iar elevul trebuie să memoreze. E ceea ce a găsit Gabriela Horincar când a intrat în școala românească. „Noi, dascălii, ar trebui să devenim mai receptivi la nevoile elevilor, la dezvoltarea lor socio-emoțională, la dezvoltarea abilităților practice, să încurajăm explorarea propriilor pasiuni, puteri, interese”, spune ea despre cum vede viitorul elevilor din România.
Dar e destul de complicat să ajungi acolo, în condițiile în care, în multe din satele noastre, elevii nu au trecut încă de lucrurile elementare. În clasa ei cu predare simultană, spune învățătoarea, doar șase elevi din 17 sunt alfabetizați, adică doar o treime.
Comunitatea de copii în care predomină romii și în care lucrează învățătoarea e prea puțin deschisă schimbărilor și ideilor care contrazic regulile deja stabilite.
„Acum lucrez într-un mediu considerat vulnerabil, în care mulți elevi nu vin la școală pentru că educația nu este considerată o prioritate în familie. Sunt copii care provin din familii dezbinate, copii cu traume emoționale, copii care în primul rând au nevoie de un cadru de siguranță, în care toți contează la fel de mult”, explică Gabriela. „Și asta încerc eu să le ofer, zi de zi la școală. Pentru mine satisfacția este mare atunci când se văd rezultate oricât de mici ar fi ele, fie că vorbim despre schimbări comportamentale, socio-emoționale sau strict academice.”
„Sunt mulți profesori care renunță, se dau bătuți”
Pentru copiii care se străduiesc să vină la ore, în ciuda mediului demoralizant și violent uneori în care cresc, e necesar ca profesorii să găsească răbdare și timp în plus, crede Gabriela. Iar dacă lucrează cu o clasă simultană, efortul e cu atât mai mare, pentru că fiecare elev are alte nevoi educaționale, cognitive și comportamentale. Nu există recomandări curriculare speciale pentru aceste clase și dascălii nu sunt special pregătiți, precizează învățătoarea. Totul depinde de cadrele didactice, care caută timp și răbdare, pentru a dezvolta anumite rutine ce ar permite personalizarea actului educațional.
„Aici sunt copii cu mai puține șanse de reușită în viață, poate tocmai pentru că nu există suficienți dascăli care să le arate că și ei ar putea avea aceleași oportunități și perspective. Sunt puțini dascălii dispuși să facă naveta, să accepte condițiile grele de lucru (clase simultane, violență, frig) sau care poate după scurt timp în aceste medii renunță, se dau bătuți, ceea ce se răsfrânge direct asupra acestor copii”, menționează învățătoarea.
Diferențele dintre mediul școlar din străinătate și cele din satul sibian sunt mari, recunoaște ea, dar nu ar vrea să compare aceste două lumi. „Am învățat pe parcursul vieții mele ce înseamnă să fii empatic, respectuos, blând, răbdător. Am învățat că e important să crezi că toți elevii pot, însă nu toți în același timp”, adaugă Gabriela. „Mă ajută mult în munca mea ceea ce am învățat de la Teach for Romania, la cursurile și atelierele la care particip de aproape un an, de când am intrat în acest program.”
Continuarea pe Scoala9.ro
Sursă foto – pixabay.com
