Cu ce se confruntă cadrele didactice din România – Prejudecata românească: Nu ai copii, nu poți fi un profesor bun

Scena9 prezintă o problemă reală cu care se confruntă cadrele didactice în ziua de azi, este vorba despre prejudecată cum că profesorii sau învățătorii care nu au copii nu pot să fie profesori de calitate.

Și Andreea Tancu, și Matei Vișan se confruntă acum cu o provocare la care nu se așteptau. Amândoi au întâmpinat, din partea unor părinți, reacții de ostilitate. Legate de diverse aspecte, privind educația curentă și de specialitate. Legate de unele solicitări adresate elevilor, de la cele care vizau solicitarea unor atitudini conforme cu normele sociale, până la cele care vizau aspecte de didactică, ce să predea, cum să predea, ce teme să dea, cât să le ceară elevilor să învețe sau să exerseze și să execute, în cazul unor aspecte tehnice de la ora de educație fizică. Iar argumentele acestor părinți se focalizau în jurul răspunsului la întrebarea: „Dar dumneavoastră aveți copii?” Andreea și Matei nu au. „Dacă ați avea, altfel ați vedea lucrurile.” 

Andreea și Matei nu au copii, dar au anumite competențe specifice profesiei pedagogice pe care o desfășoară. Și se străduiesc să facă totul cât mai bine profesional, pentru că le place să fie profesori, le plac copiii, au în sânge cumva această profesie. Dacă este să ne referim la factorii dezvoltării personalității umane, atât genetic, cât și prin mediu, respectiv prin educație, ei s-au dezvoltat în mod natural și apoi expres pentru a fi profesori. Este posibil ca uneori să existe și alte căi, mai eficiente, decât cele pe care ei le propun, cu siguranță mai au și ei de învățat, dar cu siguranță faptul că nu au copii nu reprezintă, în niciun caz, un etalon al lipsei lor de competență.

Andreea sau Matei pot avea 40 sau 50 de ani, fără să aibă copii și să se confrunte cu aceeași prejudecată: dacă nu ai copii, nu poți fi un profesor competent.

„Dacă ar fi după mine, niciun profesor sau profesoară care nu are copii personali nu ar trebui să lucreze în sistemul de învățământ.” Este una dintre multele celebre replici pe care un om cu care am interacționat (de voie, de nevoie) în ultimul sfert de secol obișnuia să le adreseze. Nu știu dacă o spunea cu sinceritate, dar  o repeta cu multă convingere, așa cât să creeze o stare de disconfort celor care, din varii motive, nu aveau statutul de părinți. Am auzit replica aceasta în diverse contexte, de asemenea, de la diverși oameni. Acest reproș se aude uneori și la alte niveluri, unii fiind acuzați că, neavând copii, nu au competența necesară de a lua decizii în ceea ce privește agricultura, transporturile, educația, sănătatea etc. De parcă devenind părinte, toate competențele lumii s-au revărsat asupra ta și dintr-odată poți să te ocupi de orice domeniu.

A fi părinte este o binecuvântare, desigur. Dar unii oameni nu pot avea copii, după cum alții aleg să nu aibă, din varii motive, care nu le scad deloc competențele profesionale, fie că acestea sunt din domeniul agriculturii, fie, mai specific, al educației. Calitatea de profesor bun nu ți-o dă calitatea de părinte. După cum nici calitatea de părinte nu garantează competența ta educațională. Competența profesională pedagogică implică faptul că ai, într-un fel, toți copiii care-ți trec prin sala de clasă.

Profesorii voștri, aceia pe care îi considerați modele, aveau copii?

Profesorii voștri, aceia cu care poate (mai) aveți coșmaruri, erau părinți?

Profesorii pe care îi doriți pentru copiii voștri sunt ei înșiși părinți?” – continuarea pe Scena9.ro

 

 

Sursă foto – pixabay.com