În Ungaria va fi construit cel mai lung pod pietonal din lume, pod care va avea o lungime de 700 metri. Podul va fi costruit în nordul Ungariei, aproape de granița cu Slovacia, în apropierea orașului Sátoraljaújhely (zona Tokaj-Zemplén).

Conform primarului localității Sátoraljaújhely, Péter Szamosvölgyi, lucrările pregătitoare au început deja cu amenajarea specifică a solului, necesare pentru construirea unui pod, relatează Turizmus. Podul pietonal lung de 700 de metri va fi unic în lume și va lega cele două puncte ale orașului, Dealul Castelului și Szárhegy, la o altitudine de 80 de metri, și va oferi și o priveliște unică, mai anunță edilul. Conform proiectului, Podul Unității Naționale va fi dat în folosință în 2023.

Sátoraljaújhely este un important reper istoric și cultural al Ungariei, așezământ care datează de la finalul secolului al IX-lea.

Investiția de 4 miliarde forinți necesară construirii podului din Sátoraljaújhely va fi implementată în cadrul Programului de Dezvoltare Tokaj-Zemplén, al cărui scop este, printre altele, creșterea atractivității turistice a regiunii, asigurând dezvoltarea durabilă și păstrarea populației regiunii. La nivel național, în cadrul programului de dezvoltare, aproape 150 de miliarde forinți vor fi disponibile pentru implementarea infrastructurii, a serviciilor turistice și a dezvoltării la nivel de așezări până în 2024.

 

 

Sursă foto – Turizmus.com