Muncitori din Bulgaria şi România sunt supuşi unei ”exploatări inumane” la un abator din Germania, dezvăluie un documentar difuzat pe postul SAT 1, care a trimis o muncitoare bulgăroaică cu două diplome universitare, sub acoperire, să studieze condiţiile de muncă în această fabrică de ambalarea cărnii a miliardarului Clemens Tönnies, relatează site-ul Novinite.com.

sondaj

Acest abator a devenit celebru în 2020, când a apărut un important focar de Covid-19, în care s-au infectat peste 2.000 de angajaţi.

Aproximativ opt-zece angajaţi locuiau într-un apartament, iar fiecare era obligat să plătească o chirie 200 de euro pe lună, acuza el.

Imobilele în care locuiau muncitorii aparţin companiilor abatoarelor, iar chiria este de obicei de două-trei ori mai mare decât în zonă, potrivit românului.

Echipa jurnalistei Jana Bernhard de la SAT1 a decis să verifice dacă proprietarul a schimbat condiţiile de muncă în abatoarele sale.

Bulgăroaica care a muncit sub acoperire în cadrul acestei investigaţii jurnalistice. ”Milena”, în documentar, se confruntă cu reguli de coşmar în contractul de muncă – este interzis să meargă la toaletă, este interzis să mănânce sau să bea apă în hale, lucru permis doar în pauze scurte, spune ea.

Echipa sa de filmare a fost oprită de maşini de poliţie care au încercat să obstrucţioneze filmarea.

”Există o legătură între miliardarul Tönnies şi poliţia locală”, acuză ea.

Imediat după difuzarea documentarului, avocaţi ai lui Tönnies au trimis o scrisoare de ameninţare, însă acest lucru nu a oprit echipa.

”Scopul principal al filmului nostru este să îndepărteze teama muncitorilor, pentru că cel mai trist lucru este că pentru ei este în regulă. În Germania, muncitorii au drepturi, însă ei nu le cunosc”- subliniază jurnalista.

Jana Bernhard denunţă o ”sclavie modernă” prin care sunt exploataţi oameni săraci şi educaţi cu scopul de a-i îmbogăţi pe proprietarii companiei germane.

 

 

Sursă foto – dw.com