Ministrul Sănătății, despre certificatul verde – De ce să-mi dau demisia? Nu mă interesează cum trece. E o exagerare al cărei substrat nu îl înțeleg

Ministrul Sănătății vrea ca certificatul verde să fie adoptat, există însă discuții în cadrul coaliției despre forma sa. Alexandru Rafila susține că certificatul ar trebui introdus până la finalul acestui an, și așteaptă susținere în această privință din partea tuturor partidelor care se află la guvernare.

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Ați făcut o declarație care tot deschide jurnalele de astăzi, cum că există posibilitatea să vă dați demisia, dacă certificatul nu va fi trecut prin asumare.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Eu cred că e puțin interpretabilă această declarație. Întrebarea a fost directă – dacă îmi voi da demisia în cazul în care acest certificat nu va trece.

Un ministru al Sănătății are o anumită responsabilitate pentru sănătatrea publică, și dacă nu are la dispoziție instrumentele necesare ca să poată să gestioneze o situație de criză cum este cea din acest moment, există și această opțiune.

Eu am nevoie de un sprijin politic clar, asumat de către toate partidele din această coaliție, nu numai din partea PSD, iar lucrul ăsta trebuie să fie fără echivoc.

Aici nu e o problemă legată de un comportament care pune în balanță demisia cu certificatul verde, dar noi trebuie să fim pregătiți ca țară să avem un răspuns, o să vedem cât de eficient va fi, dar trebuie să avem pregătit un pachet de măsuri care să poată să țină sub control pandemia și să ofere acces la servicii de sănătate și pacienților infectați cu noul coronavirus, dar și altor categorii de pacienți.

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Pentru dumneavoastră este important ca acest certificat să fie adoptat și atât, sau și modul în care va fi adoptat?

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Pentru mine personal este importantsă fie adoptat. Din punct de vedere profesional.

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Vă întreb, pentru că vreau să ne lămurim dacă, de exemplu, veți stabili că dacă va fi trecut prin parlament vă veți da demisia, cum a existat această informație, sau nu ne mai gândim la asta?

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Pe mine nu mă interesează modul în care este trecut, ci să avem certificatul care să ne ofere un instrument. De ce să-mi dau eu demisia dacă este asumare de răspundere, sau trecere prin Parlament?

Atât timp cât sunt mecanisme democratice prevăzute în Constituție, e chiar o exagerare al cărei substrat sincer nu îl înțeleg.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/arafila