Noile reguli valabile din 10 decembrie pentru cetățenii care vin în România stârnesc nemulțumire printre românii care se întorc în țară. Persoanele nevaccinate, cu precădere, vor intra în carantină pentru 14 zile. Durata carantinei se reduce doar prin prezentarea unui test PCR negativ, făcut înainte de revenirea în țară. Testul va fi, de altfel, obligatoriu pentru toți cei care vin din afara Uniunii Europene, fiind afectați în special cetățenii din Republica Moldova.
Prezentarea unui test PCR la graniță nu îi scapă pe cei nevaccinați de carantină. Doar că perioada acesteia se reduce de la 14, la 10 zile. Unii români s-au arătat deranjați de această măsură și sunt deciși să nu o respecte.
Discuție preentată de Digi24:
- Sunteți vaccinat?
- Nu!
- Ați revenit pentru sărbători?
- Da și oricum nu o să fac carantină. O să ies pe stradă, pentru că nu mi se pare normal, declară un tânăr.
Dacă va face însă asta, tânărul riscă o amendă.
Testele prezentate la graniță se fac cu maximum 72 de ore pentru țările membre UE, iar pentru țările non-UE, cu maximum 48 de ore înainte.
Dacă reveniți în țară dintr-o țară non-UE veți intra în carantină indiferent dacă sunteți sau nu vaccinat, dacă nu prezentați acest test RT PCR negativ.
Aceste măsuri vor fi impuse până pe data de 8 ianuarie 2022.
„La sosirea în țară s-a stabilit clar că dacă se vine fără test la graniță se intră în carantină de 14 zile. Aici este o nuanțare că pentru persoanele care sunt vaccinate sau trecute prin boală carantina va fi de 10 zile, nu de 14 zile dacă vin fără test la graniță” – a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.
Sursă foto – dw.com