Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine s-au produs duminică la Bruxelles, în cadrul unei manifestaţii împotriva măsurilor anti-COVID, la care s-au adunat circa 8.000 de persoane, potrivit poliţiei, relatează AFP, care comunicase anterior că marşul de la Bruxelles începuse după-amiază într-o atmosferă de calm relativ.

sondaj

Cu două săptămâni în urmă, poliţia, luată prin surprindere de amploarea mobilizării, nu a reuşit să prevină excesele. De această dată, poliţia a mobilizat mijloace importante.

Denumită „Actul 2, Marş pentru libertate”, manifestaţia de astăzi îşi propune să continue mobilizarea din 21 noiembrie, care a reunit 35.000 de persoane, potrivit poliţiei, în capitala belgiană.

Autospeciale dotate cu tunuri cu apă au fost mobilizate, în timp ce elicoptere au survolat zona.

Unităţi ale poliţiei antirevoltă, cu scuturi şi căşti, au fost desfăşurate în jurul cartierului european din Bruxelles, unde se află instituţiile UE. Mai multe artere au fost blocate de bariere din sârmă ghimpată.

Pe unele pancarte se putea citi „Vaccinuri-nu mersi!”, „COVID=genocid organizat”, „QR= svastică!”.Spunem nu vaccinării copiilor noştri!”, au scandat un grup de femei.

Manifestanţii au denunţat obligaţiile impuse populaţiei de la începutul pandemiei de COVID-19 pentru limitarea contaminărilor, cum ar fi permisul de sănătate obligatoriu pentru a accede în anumite locuri. Ei au criticat de asemenea modul în care mass-media a reflectat criza sanitară.

Belgia a anunţat vineri închiderea grădiniţelor şi a şcolilor primare pentru sărbătorile de Crăciun, devansând vacanţa cu o săptămână pentru a contracara extinderea epidemiei. De asemenea, a fost introdusă obligativitatea purtării măştii în clasă pentru copii începând de la şase ani. Discotecile au fost închise, iar populaţia este încurajată să-şi limiteze pe cât posibil contactele şi activităţile în interior.

 

 

Sursă foto – bruxellestimes.com