Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, potrivit procedurii adoptate de Ministerul Sănătății, precizează instituția într-un comunicat.

sondaj

„Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate” – susține ministerul.

Ministerul Sănătății anunță astfel că a finalizat instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ.

„Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate”- susține ministerul.

În cazul elevilor cu test antigenic rapid din salivă pozitiv:

  • Cadrul medical/persoanele responsabile desemnate vor anunța imediat părinții/reprezentantul legal al elevului.
  • Elevul va fi izolat în cabinetul medical sau în spațiul special desemnat și organizat, unde va fi monitorizat de către un cadrul medical sau persoanele special desemnate, conform prevederilor prevăzute la punctul VI – Protocoale, subpunctul 4 – Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19 din Anexa la Ordinului comun MS/MEC/5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
  • Cadrul medical sau, după caz, persoanele responsabile desemnate din cadrul unității învățământ vor solicita la direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București efectuarea testării prin metoda RT-PCR elevului.

Unitățile de învățământ din sistemul public și privat vor raporta direcțiilor de sănătate publică județene si a municipiului București, cazurile cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din salivă, în vederea testării prin metoda RT-PCR.

 

 

Sursă foto – bbc.com