Vacanța forțată impusă de guvern în contextul situației pandemice a dus la multe discuții în rândul cadrelor didactice, părinților și elevilor. Peste decizia efectivă a venit și neconcordanța între Hotărârea de Guvern și ceea ce s-a publicat efectiv în Monitorul Oficial. Astfel, instituțiile private de învățământ puteau ține ore în format fizic, iar cele de stat, nu. Între timp, lucrurile au fost lămurite și nu se mai pot face ore cu prezență fizică nici la stat nici la privat.
În acest context, Școala Internațională King George a lansat o inițiativă prin care invită toți copiii, fie că sunt elevi ai școlii sau nu, să participe la activitățile online desfășurate de instituție în perioada 1-5 noiembrie.
”NU SUNTEȚI CIFRE, SUNTEȚI COPIII NOȘTRI
NU SUNTEȚI “COPIII DE LA STAT” ȘI “COPIII DE LA PRIVAT”, SUNTEȚI COPIII NOŞTRI.
NU VOI, COPIII, AȚI GREȘIT, CI NOI, ADULŢII.
ÎN URMĂ CU DOI ANI V-AM SPUS CĂ #ÎMPREUNĂ #TOTUL VA FI BINE.
AȘA CREDEM ȘI ACUM, CĂ #ÎMPREUNĂ #TOTUL_VA_FI_BINE.
NU SUNTEȚI “COPIII DE LA STAT” ȘI “COPIII DE LA PRIVAT”, SUNTEȚI COPIII NOȘTRI.
VREM SĂ ȘTIȚI CĂ, ÎN CONTINUARE, SUNTEM #ÎMPREUNĂ.
ȘCOALA INTERNAȚIONALĂ KING GEORGE INVITĂ ORICE COPIL SĂ SE CONECTEZE ONLINE CU NOI, LA CURSURILE DE ENGLEZĂ, GERMANĂ, DEZVOLTARE PERSONALĂ, ARTĂ TEATRALĂ, ACTIVITĂȚI SPORTIVE, ÎN CARE SĂ NE CUNOAŞTEM ȘI SĂ NE FIM ALĂTURI!
DACĂ AI ÎNTRE 6 ȘI 14 ANI, TE AŞTEPTĂM ÎN SĂPTĂMÂNA 1-5 NOIEMBRIE ALĂTURI DE NOI LA ȘCOALA PENTRU TOȚI COPIII!
TE INVITĂM SĂ NE CONTACTEZI PE SCOALA@KING-GEORGE PENTRU A PRIMI CODUL DE ACCES LA ACESTE ACTIVITĂȚI CE SE VOR DESFĂȘURA ONLINE! TRIMITE-NE PÂNĂ VINERI, 29 OCTOMBRIE, NUMĂRUL DE TELEFON PE CARE VREI SĂ PRIMEȘTI DE LA NOI LINK-UL DE CONECTARE, ȘI SPUNE-NE LA CE ACTIVITĂȚI VREI SĂ PARTICIPI.
PUTEM PRIMI PÂNĂ LA 1000 DE COPII, ÎN ORDINEA ÎNSCRIERILOR.
VOI, TOȚI, SUNTEȚI COPIII NOȘTRI!
Copilul este orice persoană cu vârsta sub 18 ani.
Toți copiii au aceleași drepturi, indiferent de cine sunt, unde trăiesc, ce limbă vorbesc, ce gândesc, cum arată, dacă sunt băieți sau fete, dacă suferă de o dizabilitate, dacă sunt bogați sau săraci și indiferent de cine sunt sau ce credinţe au părinții sau familiile lor.
Când adulţii iau decizii, aceștia trebuie să se gândească la modul în care acele decizii vor afecta copiii. Toți adulţii trebuie să facă ce este mai bine pentru copii. Guvernele trebuie să susțină protecția și îngrijirea copiilor de către părinţi sau, atunci când este necesar, de către alte persoane. Guvernele trebuie să vegheze ca oamenii și instituțiile care răspund de protecția și îngrijirea copiilor să își îndeplinească îndatoririle așa cum trebuie.
Copiii au dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îi privește. Adulţii ar trebui să îi asculte pe copii și să țină cont de părerile acestora.
Copiii au dreptul de a se exprima liber și de a primi și comunica informații despre ceea ce învață, gândesc sau simt, în formă orală, scrisă, tipărită sau artistică sau prin orice alte mijloace.
Copiii au dreptul de a se asocia sau de a înființa grupuri sau organizații şi au dreptul de a se întruni cu copii, atât timp cât prin aceasta nu pun în pericol drepturile altora.
Copiii au dreptul la informare prin Internet, radio, televiziune, ziare, cărți și alte surse. Adulții au datoria de a se asigura că informațiile la care au acces copiii nu sunt dăunătoare. Statele trebuie să încurajeze media să difuzeze informații din cât mai multe surse, în limbi pe care copiii le pot înțelege.
Educația copiilor trebuie să îi ajute să își dezvolte pe deplin personalitatea, talentele și abilitățile. Trebuie să îi ajute să își înțeleagă propriile drepturi și să respecte drepturile, cultura şi aspectele diferite ale celorlalți oameni.
Oricare copil are dreptul la odihnă și la timp liber și să participe în activități culturale și artistice.
ACESTE ARTICOLE EXPLICĂ MODUL ÎN CARE STATELE, ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (ONU) – INCLUSIV COMITETUL PENTRU DREPTURILE COPIILOR ȘI UNICEF – ȘI ALTE ORGANIZAȚII DEPUN EFORTURI PENTRU A SE ASIGURA CĂ TOȚI COPIII SE BUCURĂ DE TOATE DREPTURILE PE CARE LE AU.
#NU SUNTEȚI_CIFRE_SUNTEȚI_COPIII_NOȘTRI” – SE ARATĂ ÎN COMUNICATUL PUBLICAT PE PAGINA DE FACEBOOK A ȘCOLII INTERNAȚIONALE KING GEORGE
Sursă foto – https://www.facebook.com/profile.php?id=100008975131425&sk=photos_by