România nu recunoaşte legitimitatea alegerilor din Crimeea şi reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei

România nu recunoaşte legitimitatea alegerilor pentru Duma de Stat a Federaţiei Ruse organizate, duminică, în Crimeea, şi reafirmă sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Sursa citată aminteşte că România nu recunoaşte nici „anexarea ilegală” a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă.

De asemenea, MAE notează „cu regret” că Federaţia Rusă a deschis secţii de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, „în pofida poziţiei clare, contrare, a autorităţilor constituţionale de la Chişinău, fapt ce contravine suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.

Alegerile parlamentare din Rusia au început vineri și se încheie duminică.

 

 

Sursă foto – alba.com