30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova. Klaus Iohannis participă la manifestările de la Chișinău

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri la Chişinău, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Cu această ocazie, şeful statului va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, cu preşedintele Poloniei Andrzej Duda şi cu preşedintele Ucrainei Volodâmâr Zelenski, mai arată sursa citată. Klaus Iohannis va susţine şi declaraţii de presă comune împreună cu cei trei şefi de stat.

Preşedintele Iohannis va participa şi la ceremonia depunerii de coroane de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi la cea desfăşurată în Piaţa Marii Adunări Naţionale, mai indică sursa menţionată.

 

 

Sursă foto -https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/1657827451092534