Ministrul Muncii – În acest an, în străinătate, s-au născut mai mulţi copii din părinţi români decât în România

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că în acest an în străinătate s-au născut mai mulţi copii din părinţi români decât în România.

Întrebată marţi de presă dacă are o evaluare a românilor care au plecat în acest an la muncă în străinătate, Turcan a răspuns:

“Există cifre, însă, ca urmare a liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul european este foarte riscant să spui aceasta este cifra. Da, avem cifre care ne spun câţi lucrători sunt în Germania, în Spania, în Italia şi în alte ţări, există o estimare de aproximativ între 600.000 şi 800.000, dar ca principiu nu vă pot garanta că aceasta este cifra exactă. Ceea ce este foarte mult”- a declarat Turcan.

Ministrul a mai precizat că în acest an s-au născut mai mulţi copii în străinătate din părinţi români decât în ţară.

“Am avut deplasări în străinătate, ultima deplasare pe care am avut-o a fost în Spania şi acolo deja sunt comunităţi de români decise să rămână în Spania, au copiii deja incluşi în sistemul de educaţie. Cea mai apropiată perspectivă pe care ei o au de a se întoarce în România este la pensie.

Lucru care ar trebui să ne dea foarte mult de gândit şi pentru prima dată anul acesta avem mai mulţi copii născuţi în străinătate decât în ţară. Ceea ce pentru noi este dramatic. Şi atunci obligaţi moral în fiecare zi să tragem, să aducem românii în ţară. Sunt familii sparte, sunt comunităţi pur şi simplu dezmembrate pentru că mare parte dintre locuitorii de acolo au ales să lucreze în străinătate”- a transmis Raluca Turcan.

 

 

Sursă foto – foundationrecruitmen.com