Dan Barna – Există posibilitatea să ajungem în situaţia să trebuiască să luăm o măsură de genul vaccinarea este obligatorie în cazul medicilor sau a personalului medical

Vicepremierul Dan Barna a precizat marţi că există posibilitatea să se ajungă la vaccinarea obligatorie în cazul cadrelor medicale, însă pentru anumite categorii nu există un astfel de scenariu.

„Nu suntem încă acolo şi îmi doresc să nu ajungem, însă dacă lucrurile vor degenera şi dacă nu vom avea o cotă de vaccinare şi cifrele vor creşte foarte mult pe ceea ce înseamnă impactul acestei variante Delta – pentru că problema este foarte clară, avem 93% dintre cei testaţi pozitiv cu Delta sunt persoane nevaccinate -, este foarte clar că avem o vulnerabilitate mare pe acea componentă importantă din România care nu s-a vaccinat. Da, există posibilitatea să ajungem în situaţia să trebuiască să luăm o măsură de genul vaccinarea este obligatorie în cazul medicilor sau a personalului medical. Astăzi, nu discutăm despre vaccinarea obligatorie pentru nicio categorie, însă nu este un scenariu care trebuie eliminat pentru că lucrurile, dacă se vor agrava, vor trebui luate măsuri”- a declarat Dan Barna

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/DanBarnaUSR