Vis îndeplinit

Ștefan Priscu, Redactor Alert24 Ungaria
Argentina a trebuit să aștepte 28 de ani pentru a câștiga un nou trofeu internațional, la nivel de echipa națională de seniori. Și ce loc ar fi putut fi mai potrivit pentru Argentina să câștige Copa America cu numărul 15 decât Maracana, inima fotbalului brazilian? Și împotriva cui și-ar fi dorit cel mai mult Argentina să câștige decât împotriva rivalilor istorici, brazilienii? Maracana a fost scena perfectă pentru tango-ul argentinian, un tango parcă mai mult ca niciodată dansat îmbrățișând suferința sportivă, dar afișând permanent mândria națiunii argentiniene.
În 2019, brazilienii învingeau Argentina cu 2-0, în semifinalele Copa America. După acel meci, argentinienii, în frunte cu decarul Messi, acuzau organizația Conmebol că au favorizat Brazilia, printr-un arbitraj cu multe decizii controversate, care au ajutat Brazilia. Cu toate acestea, antrenorul argentinial Scaloni spunea, înaintea finalei de aseară:
“Noi nu credem în răzbunare, credem în munca noastră și în proiectul nostru. Evident, vrem să câștigăm pentru noi și pentru poporul nostru.”
Iar urmașii lui Maradona, uniți în jurul unui om plecat din Argentina de la vârsta de 13 ani, dar a cărui inimă a rămas mereu alb-albastră,  au reusit să întoarcă în favoarea lor sorții care le păreau potrivnici, înaintea meciului. Poate faptul că plecau cu a doua șansă i-a motivat  pe aceștia suplimentar, deși încrederea acordată de cei aproape 45 de milioane de argentinieni de acasă nu poate rivaliza cu nimic altceva. Speranța fotbalistică nutrită de o întreagă națiune și așteptarea acesteia au fost răsplătite de „pumele” de pe teren în cel mai bun mod, prin devotament, sacrificiu și spirit de luptă.
După un  început de joc echilibrat, presărat însă cu multe faulturi care au fragmentat jocul, Di Maria devine eroul Argentinei, înscriind după o pasă superbă venită de la mijlocașul De Paul, beneficiind și de greșeala brazilianului Lodi. Aflat în alergare, Angel preia elegant și lobează peste goalkeeperul Ederson.

Interesant este faptul că ultimul trofeu internațional al Argentinei, titlul olimpic adjudecat în 2008 în fața Nigeriei, a fost câștigat după un meci încheiat tot cu 1-0, tot cu un gol al lui Di Maria, tot printr-un lob peste portarul advers, atunci după o pasă a decarului Messi. De altfel, Di Maria, Messi și Aguerro au fost singurii “supraviețuitori” ai echipei campioane olimpice de atunci.

Revenind la finala de aseară, după golul lui Di Maria, brazilienii au pus stăpânire pe joc și au împins jocul din ce în ce mai mult către poarta argentinianului Martinez, bravul portar care în semifinale apărase 3 lovituri de departajare. Cu un Neymar în mare formă, dispus la efort și, pentru mine, cel mai bun fotbalist de pe teren, , formația „carioca” are câteva șanse de a înscrie dar aseară norocul a fost cu echipa „pumelor”. Messi are o șansă rarisimă de a încheia conturile în minutul 88, însă într-o fază relativ simplă, față în față cu portarul brazilian, Messi permite acestuia să-i fure balonul dintre picioare. Strălucirea lui Messi arătată pe parcursul întregului turneu a constat astăzi nu în goluri sau pase de gol, ci s-a concretizat într-o mică parte a sacrificiului colectiv al echipei.

La final, grămada făcută în jurul decarului argentinian a arătat unitatea acestei echipe și cât a însemnat decarul pentru grup. Poate a fost un tribut adus liderului echipei, un semn de recunoștință și un semn al nebuniei frumoase a acestei echipe. Și sigur un semn de eliberare, după aproape trei decenii de așteptare în suferință.  Dacă întreaga  Argentina ar fi fost atunci pe iarbă, atunci sigur întreaga Argentina s-ar fi strâns în jurul decarului.

După atâtea finale pierdute de naționala La Albicelestes (albastrul cerului și alb) , această generație merita să își pună amprenta definitiv pe istoria fotbalistică a Argentinei.

Au fost multe lacrimi aseară pe Maracana. Poate cel mai afectat de înfrângere a fost Neymar, decarul Braziliei, pe care l-am regăsit după fluierul de final în genunchi, plângând. După ce a fost consolat de colegi și de antrenorul Argentinei, acesta a oferit unul din momentele memorabile ale turneului, dând dovada că prietenia poate depăși limitele sportului, rivalitățile istorice sau durerea sufletească, mergând în mijlocul argentinienilor care sărbătoreau victoria și oferind o îndelungă și sinceră îmbrățișare „piticului atomic”, Messi.

Trofeul Copa America, ridicat aseară de căpitanul argentinian în mijlocul echipei sale, va zăbovi un an la Buenos Aires, acolo unde va fi iubit de milioane de argentinieni.

Oare la Copa America 2024 îi vom mai vedea jucând fotbal, apoi îmbrățișându-se, pe Lionel Andrés Messi și Neymar da Silva Santos Júnior? Oare vreunul dintre ei va ridica acest trofeu atunci? Pentru noi ar fi poate un privilegiu. Pentru copiii săraci din “villas miseria” argentiniană sau “favela” braziliană ar fi poate un vis îndeplinit.

 

 

Sursă foto – tribuneindia.com