Guvernul maghiar va contribui în total cu aproximativ 1,3 milioane euro la înființarea unei tabere pentru tineri catolici în localitatea Băile Selters din județul Harghita. Până în prezent, guvernul maghiar a contribuit cu aproape 425.000 de euro la construirea campusului, urmând să aloce și restul până la 1.3 milioane de euro în perioada următoare.
 Facilitatea care găzduiește tabăra a fost binecuvântată săptămâna trecută de Arhiepiscopul Gyulafehérvár, în fața publicului prezent și a lui Miklós Soltész, secretar de stat pentru relații bisericești și etnice al biroului primului ministru maghiar.
Miklós Soltész a declarat că guvernul maghiar sprijină construirea taberei pentru a ajuta la încurajarea comunităților care pot sprijini conservarea națiunii maghiare. Soltész i-a încurajat pe tinerii prezenți în fața taberei să-și susțină credințele și valorile, dar să o facă „și pentru cei care nu pot vorbi pentru ei înșiși”.
 „Am văzut, am experimentat că acolo unde este construită o astfel de comunitate, națiunea rămâne, comunitatea rămâne, așa că guvernul ajută”, a mai declarat Miklós Soltész membrilor presei.
Lucrările au început în primăvara acestui an, iar tabăra va fi formată dintr-o sala comună, o capelă și clădirea principală, care va putea găzdui 50 de persoane.
Campusul va servi ca loc pentru organizația de tineret a arhiepiscopiei pentru organizarea de evenimente, programe de instruire și tabere și ca loc de retragere pentru grupurile pastorale și comunitățile spirituale ale arhiepiscopiei.
Ștefan Priscu, Redactor Alert24 Ungaria
Sursă foto – MTI