Studiu World Vision România – Fenomenul violenței este omniprezent în școlile românești. Unu din cinci elevi din țara noastră se simte exclus din comunitatea școlii

Un studiu al World Vision România arată că fenomenul violenței este omniprezent în școlile de la noi, iar agresiunea verbală este fenomenul cel mai des întâlnit în spațiul școlar.

Concret, agresiunea verbală este forma cel mai des experimentată de victime atât la gimnaziu (42% dintre elevi) cât și la liceu (38%). În ordinea frecvenței cu care sunt menționate de către elevi astfel de incidente, urmează agresiunea social – raportată de 15,6% dintre elevii de gimnaziu și 19% dintre cei de liceu – și agresiunea sau hărțuirea pe internet (12,5% liceeni, 4% elevi de gimnaziu). Violența fizică a fost menționată de aproximativ 10% dintre elevii de liceu și de către unu din șapte elevi din învățământul gimnazial.

Foarte grav: unu din cinci elevi din țara noastră se simte exclus din comunitatea școlii. În cazul elevilor de gimnaziu, doar 18% se simt acceptați doar uneori de colegi și 11% de către adulți și, la fel de grav, doar 10% dintre acești copii au declarant că pot apela la ajutor în școală, în caz de nevoie. La nivelul liceului, 20% dintre elevi se simt acceptați uneori de colegi sau adulți.

Potrivit studiului World Vision România, motivele cel mai des invocate de către victimele actelor de vioplență sunt aspectul fizic (41% dintre elevii de gimnaziu și 42% dintre elevii de liceu), notele sau rezultatele școlare (37%, respectiv 34%). Pe următoarea poziție desi al distanță mare, se poziționează discriminarea de gen (21% la gimnaziu, 12,5% la liceu).

Același studiu mai spune că mulți copii recunosc că au avut comportamente agresive sau că au hărțuit alți elevi. La gimnaziu, cei mai mulți elevi au recunoscut că au comis acte de agresiune verbală (21%), fizică (12%), electronică (9%) și socială (8%), în vreme ce, la liceu, egresiunile comise sunt verbale (15%), sociale (8%), electronice (8%) și fizice (4%).

Peste 40% dintre victimele agresiunilor nu au făcut nimic după incident. Principalele motivații sunt frica, în cazul copiilor de gimnaziu (40%), și faptul că nu știu ce să facă sau cu cine să vorbească în cazul elevilor de liceu (33%).

În ceea ce îi privește pe elevii care doar asistă la astfel de incidente, aproape jumătate nu au încercat să ajute victima (44% la gimnaziu și 49% la liceu).

Un sfert dintre elevii de gimnaziu (24%) și o cincime dintre elevii de liceu (19%) nu raportează niciodată un astfel de incident la care au fost martori. De asemenea, un sfert (25% la gimnaziu și 26% la liceu) nu știu cum să raporteze la școală un asemenea caz.

Circa unu din șapte la gimnaziu și unu din cinci la liceu nu fac absolut nimic, principalul motiv declarat fiind că nu doresc să se implice – pentru circa două treimi dintre ei. Alte motive menționate sunt frica, faptul că nu le place să pârască și faptul că nu au crezut că implicarea lor ar face o mare diferență.

 

 

Sursă foto – dw.com