Papa Francisc îi îndeamnă pe oameni să-și deschidă inimile faţă de refugiaţi şi cere coridoare umanitare în Myanmar

Papa a îndemnat duminică oamenii să-şi deschidă inimile faţă de refugiaţi pentru a „crea o comunitate mai umană, o mare familie”, şi a cerut deschiderea de coridoare umanitare în Myanmar, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Refugiaţilor sub genericul „Împreună putem face diferenţa”, transmit agenţiile internaţionale de presă.

”Să ne deschidem inimile faţă de refugiaţi, să ne însuşim durerile şi bucuriile lor, să învăţăm din rezistenţa lor curajoasă. În acest fel, toţi împreună, vom crea o comunitate mai umană, o mare familie” – a spus papa la finalul rugăciunii Angelus de duminică, în faţa a zeci de persoane adunate în Piaţa Sfântul Petru pentru a-l asculta.

Francisc, care a pledat în numeroase ocazii pentru respectul faţă de refugiaţi, a spus anterior, în timpul rugăciunii, că a văzut „imaginile cu atât de mulţi oameni care sosesc cu barca”. Duminica trecută, el a reamintit că Marea Mediterană „este cel mai mare cimitir din Europa” şi a făcut apel la mai multă solidaritate şi mai puţină indiferenţă faţă de tragediile migranţilor, relatează EFE.

De asemenea, suveranul pontif a cerut deschiderea de coridoare umanitare şi respectarea locurilor neutre de refugiu, precum bisericile, pagodele, mănăstirile, moscheile, templele, precum şi şcolile şi spitalele, pentru a uşura suferinţele miilor de oameni care mor de foame în Myanmar, din cauza crizei umanitare declanşate de pandemie şi agravate de lovitura de stat recentă.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/PapaFranciscoPontifex